De luni 14 aprilie, am intrat în ultima săptămână din Postul Paștelui, Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. Ne pregătim cu toții pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului. Fiecare zi are o semnificație aparte, în biserici fiind slujbe speciale, Denii, timp de cinci zile.
Iată ce semnificație au zilele din Săptămâna Patimilor în biserică:
Sfânta și Marea Luni – se face pomenirea de fericitul Iosif cel preafrumos și smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului;
Sfânta și Marea Marți – se face pomenirea Pildei celor zece fecioare din Sfânta Evanghelie; Sfânta și Marea Miercuri – se face pomenire de femeia cea păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul;
Sfânta și Marea Joi – ziua este închinată celor patru evenimente importante din viața Mântuitorului: sfânta spălare a picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, rugăciunea mai presus de fire și vânzarea Domnului, începutul Patimilor.
Sfânta și Marea Vineri – se face pomenire de „Sfintele mântuitoare și înfricoșătoarele Pătimiri ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”;
Sfânta și Marea Sâmbătă – se face pomenire de Îngroparea Mântuitorului Iisus Hristos și pogorârea Sa la iad.
În Joia Mare, gospodinele vopsesc ouăle de Paște și începe pregătirea preparatelor culinare tradiționale: cozonaci, drob de miel, pască,etc. În Joia Mare credincioșii merg la Denia celor 12 Evanghelii.
În Vinerea Mare, mulți credincioși aleg să țină post negru, în amintirea Patimilor lui Hristos. Tot potrivit tradiției, în Săptămâna Patimilor nu se mănâncă urzici, nu se consumă oțet, în amintirea patimilor Mântuitorului. Potrivit superstițiilor, în Vinerea Mare nu se spală și nu se calcă haine, nu se mătură și nu se coase.
Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire pentru ziua de duminica Paștelui. Acum se termină preparatele culinare, iar oamenii se pregătesc pentru slujba mare de Înviere când primim cu toții pentru a primi Lumina Sfântă.
I.I