Femeia dispărută, găsită moartă pe câmp

0

 

Polițiștii au găsit trupul neînsuflețit al unei femei, în vârstă de 83 de ani, pe un câmp din comuna Albota. Oamenii legii o căutau pe Anica Alexandru, din Pitești, de sâmbătă, când familia anunțase dispariția.

Anica Alexandru, de 83 de ani, a plecat de la locuința sa din cartierul Trivale vineri, iar sâmbătă, familia a sesizat Poliția. În cursul cercetărilor politiștilor din cadrul Secției 3 Poliție Pitești a rezultat că femeia ar fi plecat de la apartamentul său pe 11 aprilie, în jurul orei 17:30.

”Aceasta a fost observată ultima dată pe imaginile surprinse de o camera de supraveghere video din zona unei stații de alimentare cu carburant din zona intersecției DN65 cu DN65B, la ieșirea din municipiul Pitești, către Albota, pe data de 11.04.2025 , ora 19:55”, a transmis IPJ Argeș.

Cu toate că dispariția femeii a fost anunțată și în presă și a fost cerut ajutorul cetățenilor, informațiile obținute nu au putut duce la un deznodământ fericit. Marți,  Anica Alexandru a fost găsită decedată.

”În ciuda eforturilor susținute depuse de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești, a jandarmilor, a pompierilor, a polițiștilor locali și a sprijinului venit din partea comunității, cu profund regret vă informăm că femeia dispărută, ALEXANDRU ANICA, în vârstă de 83 de ani, a fost găsită decedată. Trupul neînsuflețit al acesteia a fost descoperit pe un câmp din extravilanul comunei Albota, în cursul zilei de astăzi. Polițiștii au deschis un dosar penal, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului. Mulțumim tuturor celor care au distribuit anunțul de dispariție și au oferit informații utile în acest caz”, a transmis  IPJ Argeș.