Hristos îl spală și pe Iuda. Nu-l respinge. Îi dă și lui Trupul și Sângele. Aceasta este taina iubirii: să te apleci chiar și spre cel care te va vinde. Adevărata întrebare nu este „ce a făcut Iuda?”, ci dacă noi suntem capabili să privim în noi înșine și să recunoaștem: și eu sunt Iuda, când trădez iubirea lui Dumnezeu.
Hristos nu-l demască pe Iuda cu mânie, ci cu blândețe și durere: „Ce faci, fă mai curând” (Ioan 13, 27). Îi lasă timp. Îl privește, îl cheamă, îi întinde bucata de pâine – gestul cel mai intim al dragostei. Așa cum Dumnezeu l-a întrebat pe Adam: „Adame, unde ești?” (Facere 3, 9), nu ca o mustrare, ci ca o chemare la întoarcere. Așa cum l-a întrebat pe Cain: „Unde este Abel, fratele tău?” (Facere 4, 9), nu pentru a-l condamna, ci pentru a-l ajuta să-și recunoască păcatul. Dumnezeu nu rupe legătura, ci așteaptă. Dă timp, chiar și când vede păcatul.
Aici putem înțelege profund întrebarea duhovnicească:
„Păcătuiești, te spovedești, ești iertat. Dar tu ce spui despre ce greșește din interiorul tău? Ai iertat cu adevărat acea parte din tine? Fac roade vrednice de pocăință?”
Vindecarea vine atunci când și eu mă iert – nu prin îngăduință, ci prin recunoașterea smerită a propriei căderi și primirea iubirii lui Hristos.
Sfântul Luca al Crimeei spunea:
„Cum ne este inima, așa ne este și viața… Dacă inima e curată, toate faptele noastre vor fi pătrunse de simțirea sfântă a iubirii lui Hristos.”
În această zi, Biserica ne amintește că Euharistia nu e doar ritual de duminică – este felul de a fi al lui Hristos, pe care suntem chemați să-l întrupăm în noi: „Aceasta să faceți spre pomenirea Mea” (Luca 22, 19). Este Taina prin care Hristos coboară la noi. Mulţi oameni care participă la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie nu conştientizează că Hristos este prezent cu adevărat în biserică.
„Adevărat, adevărat vă spun: dacă nu mâncați trupul Fiului Omului și nu beți sângele Lui, nu aveți viață în voi. Cel ce se împărtășește cu trupul și sângele Meu are viață veșnică, iar Eu îl voi învia în ziua de apoi. Trupul Meu este cu adevărat hrană, iar sângele Meu este cu adevărat băutură. Cel care se hrănește cu trupul Meu și bea sângele Meu rămâne în Mine și Eu în el. După cum Tatăl cel viu M-a trimis și Eu trăiesc prin Tatăl, tot astfel și cel ce se hrănește cu Mine va trăi prin Mine. Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer – nu ca mana pe care au mâncat-o părinții voștri și totuși au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac” (Ioan 6, 53-59).
Mulți au interpretat literal aceste cuvinte și, cuprinși de spaimă, s-au depărtat. Însă Hristos nu vorbește despre o realitate trupească în sens grosier, ci despre o taină mai presus de fire: comuniunea desăvârșită cu El. În Euharistie, ni se oferă posibilitatea unică de a fi în Hristos și El în noi – o intimitate spirituală fără precedent în istoria mântuirii.
Asemenea lui Iuda, care s-a rănit sufletește prin iubirea de arginți, cei care refuză să-L caute pe Dumnezeu în Sfânta Euharistie riscă să primească în locul Lui pe cel potrivnic, gustând din „euharistia” înșelătoare a diavolului.
Lămuritoare sunt, în acest sens, și cuvintele Sfântului Chiril al Ierusalimului: „După cum pâinea și vinul, înainte de invocarea Sfintei Treimi, sunt simple elemente, dar prin chemarea Duhului devin trupul și sângele lui Hristos, tot așa și mâncărurile legate de lucrarea celui rău, deși firești la început, devin spurcate prin invocarea demonilor.”
Pr. Prof. Rafael Vintilă
