S-a sinucis de sărbători!

0

 

 

Sărbătorile vin deseori cu depresii și tragedii, în unele familii. Așa s-a întâmplat și într-o familie din cartierul Mărcuș, strada Băloaica din Câmpulung, acolo unde un bărbat și-a pus capăt zileleor a doua zi de Paște. B.R.

Romulus R, avea 58 de ani. Nu a fost căsătorit, iar acum, locuia împreună că mama lui.

Romulus, avea probleme din cauza alcoolului, iar acum, probabil, de sărbători, a cam exagerat. Luni, acesta a plecat de acasă, iar ceva mai târziu, a fost zărit de un localnic, atârnând de o sfoară într-o grădină, situată la circa 400 de metri de casa lui.

”Am văzut că a trecut salvarea. Nu am știut ce s-a întâmplat. Am mers să văd, că aici la noi ne știm toți. Am văzut și polițiștii, și așa m-am gândit că e ceva grav. L-am zărit pe Romulus, era mort,, întins pe iarbă. Îl dăduse jos din ștreang. Era mort. El a mai avut doi frați. Tot așa s-au dus și ei. Am murit din diverse cauze. Și ei tot singuri și tot cu alcoolul. A rămas săraca bătrâna singură. Dar nici cu fiul care bea mult nu îi era bine. Nici nu mai știi ce să zici”, spunea un localnic din Mărcuș.

La fața locului s-au deplasat cadrele medicale de la Ambulanță care au declarat decesul bărbatului.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la SML Argeș în vederea efectuării necropsiei. La fața locului s-a mai deplasat și echipa operativă a Poliției Câmpulung care a demarat cercetările urmând a se stabili cauza care a condus la gestul suicidal al bărbatului de 58 ani.