Încăierare între romi, pe o stradă din Pitești!

0

Actualizare: Verificările au fost preluate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de _loviri sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea stării de fapt și a participației persoanelor implicate, pentru luarea măsurilor legale care se impun.

Știrea inițială:

Mai multe persoane de etnie romă au provocat un scandal pe o stradă din apropierea Spitalului de Pediatrie Pitești. Un bărbat a ajuns la spital.

În după-amiaza acestei zile, polițiștii piteșteni au fost sesizați despre o stare conflictuală pe str. Violetelor din municipiul Pitești.

 

La fața locului s-au deplasat cu celeritate mai multe echipaje de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, la aceeași locație fiind direcționate pentru măsuri de ordine și un echipaj din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Argeș, precum și un echipaj din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș, starea conflictuală fiind aplanată.

 

Din primele verificări a rezultat că ocupanți ai unui autovehicul, identificați ca fiind un bărbat de 51 de ani, o femeie de 50 de ani și un minor de 13 ani, ar fi agresat un bărbat de 41 de ani și ar fi provocat avarii autoturismului celui din urmă.

 

Persoana agresată a fost transportată spital, pentru investigații medicale.

 

Ocupanții celuilalt autovehicul au fost depistați și conduși la sediul poliției, pentru cercetări.

 

_La acest moment verificările sunt în curs, pentru stabilirea stării de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, a transmis IPJ Argeș.