Mitocănia este un aspect pe care niciun sociolog nu a îndrăznit să îl studieze, dar care joacă un rol important în viața socială. Ce se întâmplă când mitocanul își revendică dreptul de a te domina, cum îi răspunzi, unde ceri sprijin?
Întotdeauna m-am gândit să analizez din punct de vedere psihologic și social situația în care te întâlnești pe un trotuar cu cineva care te insultă, se schimonosește, te amenință, te scuipă. Îl înfrunți sau treci pe trotuarul celălalt? Dacă optezi pentru prima soluție, ai toate șansele să te compromiți, deoarece cobori la nivelul mitocanului, ești nevoit să îl scuipi și să îl insulți și tu, ceea ce înseamnă că în loc de un mitocan, avem doi și nu mai are importanță cine câștigă bătălia. În schimb, dacă treci pe cealaltă parte, te declari învins, mitocanul va jubila și va spune că îți este frică, va declara că ai capitulat deoarece știi că nu ai dreptate.
Mitocanul cîștigă întotdeauna pentru că e consecvent, în vreme ce omul de bun simț se irosește încercând să rezolve dilema rămânerii pe același trotuar sau capitulării, cu toate consecințele ei. Problema mitocăniei nu a fost abordată, în schimb cea a consecvenței, da. Doi psihologi canadieni, Knox și Inkester, spun: ”Din momentul în care am optat pentru ceva, sau am adoptat o atitudine, vom avea de a face cu diverse presiuni de ordin personal și interpersonal menite a ne determina să urmăm respectiva opțiune”. Cum s-ar spune, din momentul în care ai decis să fii mitocan, să renunți la judecățile de valoare, să învingi cu orice preț, cauți justificări pentru acest mod de a fi și te uiți în jur să vezi dacă nu cumva găsești și alți mitocani dispuși să te aprobe și să te susțină.
Mitocanul câștigă aproape întotdeauna, deoarece nu doar el este consecvent, ci și victima lui. Mai mult, consecvența victimei o întrece pe cea a mitocanului. Psihologul Robert B. Cialdini vine cu o poveste reală, arătând ceea ce i s-a întâmplat vecinei sale Sara, cea care avea un prieten numit Tim. Acest Tim era șomer și alcoolic, ba chiar și foarte violent. Sara decide să îl părăsească și, în scurtă vreme, își găsește un nou prieten. Tim face tot posibilul să o aducă pe Sara înapoi, îi trimite flori și mesaje frumoase, promite că își va găsi un job și va renunța la alcool. În cele din urmă, Sara cedează și se întoarce. Ce face Tim? Face ceea ce știe, adică bea, chiar mai mult, refuză să își caute serviciu, devine chiar mai agresiv. Sara consideră însă că Tim este un băiat cu destule calități și își justifică din răsputeri decizia de a se întoarce în această relație. Mitocanul câștigă adepți mult mai ușor decât omul de bun simț.
Mi-aș dori, prin acest articol, să atrag atenția asupra faptului că actualele alegeri prezidențiale sunt, într-o mare măsură, o luptă între mitocani și oamenii civilizați.
Mitocanul, care este agresiv prin definiție, consideră că scopul justifică întotdeauna mijloacele, indiferent cât de abjecte ar fi acestea. Mitocanul iubește haosul și urăște sistemele, pe care le acuză de vina de a fi ceea ce sunt, adică sisteme. El știe că sistemul îl va marginaliza dacă îl lasă în viață, motiv pentru care dezvoltă o ură profundă față de sistem. Mitocanul este ilogic, încăpățânat, repetitiv, vulgar prin definiție, consecvent prin lipsa dilemelor.
Mitocanul abuzează de ideile fixe, pe care le folosește precum scuipatul, violează logica și consideră că pumnul este întotdeauna un argument mai bun decât mâna întinsă, lui nu îi place să împartă bucata de pâine, vrea să o fure.
Cum lupți împotriva mitocanului? La prima vedere, ești tentat să folosești legea, numai că mitocanul e destul de abil încât să sfideze legea fără să o încalce. Oricât ar părea de dezarmant, trebuie să accepți că mitocanul te învinge întotdeauna în lupta unu la unu. Ce se întâmplă însă în situații electorale, când mari mulțimi de mitocani votează cot la cot cu mari mulțimi de oameni civilizați? Răspunsul e banal, totul se rezumă la mărimea celor două grupuri.
Vă puteți întreba, dacă ați citit până aici, de ce am mai deschis o discuție care se închide cu o concluzie banală. Am făcut-o pentru a arăta clar care este miza. Nu suvernitatea țării, nu relația cu UE și SUA, nu problemele economice se află în prima linie a confruntării, ci mitocănia versus bunul simț, populismul versus luciditatea, cinismul versus moralitatea. Mitocănia este întotdeauna deplină, valorile care i se opun sunt întotdeauna aspiraționale, iar de aici deducem inegalitatea de șanse.
Într-o Românie tot mai mitocană, ”marș, mă” este cea mai dulce vorbă. Vorba aceasta e deja spusă copiilor de către părinți, femeilor de către bărbați, angajaților de către patroni, săracilor de către bogați. ”Marș, mă” a devenit Marseilleza românilor.
Pe proști și needucați nu îi condamn, dar pe cei care le exploatează prostia și lipsa caracterului pentru a face din ei masă de manevră îi vreau în flăcările iadului.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
