Mai sint câteva zile până la vot și vreau să atrag atenția că printre extremiștii certați cu democrația se numără și oameni culți, inteligenți, valoroși. Ce legătură spirituală au aceștia cu neadaptații, cu analfabeții funcțional, cu cei care doresc să moară capra vecinului? Există o asemenea legătură, anume faptul că toți acești oameni sunt supărați pe viață și slabi de înger.
”Cred că sunt puține persoane, chiar și în Germania, care să aibă o admirație mai mare față de Hitler decât mine”. Cine credeți că scria aceste cuvinte, în 1937? Prefer să vă mai fierb puțin, pe cei care încă nu au ghicit, și să vă ofer un alt citat. ”Mă încântă acest efort de convergență care amestecă intenționat în sfera politicului valori religioase, artistice, filosofice etc.” scria același autor, în 1933. E vorba despre bunicul lui Călin Georgescu, ori citez un infractor, un nebun? Dacă nici până acum nu v-a picat fisa, folosesc prilejul pentru a veni cu alte două citate, din același autor.
- ”Hitlerismul, poți să-l accepți sau poți să-l refuzi, el nu reprezintă mai puțin un stil de viață care crește organic în Germania și dincolo de actualitatea concretă în care el se elaborează și se adâncește în conștiințele individuale, se integrează în continuitate și în sensul istoriei germane”.
- Dacă Germania de astăzi a făcut ceva, dacă nemții trăiesc într-un entuziasm nebun și într-o atmosferă efervescentă, este că au avut la un moment dat curajul unei lichidări, pasiunea unei barbarii fecunde și creatoare, capacitatea de a risca infinit și, mai cu seamă, un mesianism greu de înțeles de străini”.
Știu că mulți v-ați dat seama că am citat din Emil Cioran.
Precum unii dintre intelectualii noștri, care acum mizează pe extremiști, Cioran a regretat profund, în cele din urmă, opțiunea sa, iar în Caiete (1996) consemna următoarele: ”Când mă gândesc că a fost o vreme când aveam o adevărată idolatrie pentru această națiune! Entuziasmul meu s-a stins de multă vreme. Ceea ce nu înseamnă că nu mi-l mai reproșez, că nu mă mai acuz de orbire și prostie”.
Nu vreau să compar situația de acum cu aceea din Germania anilor 30 ai secolului trecut. Totuși, avem și noi un candidat care vorbește adeseori despre cum rezolvă el unele chestiuni prin referendum. Într-un editorial excelent publicat în Evz, Mirel Curea face apel la istorie.
”În anii `30 ai secolului trecut, Germania lui Adolf Hitler a cunoscut patru referendumuri, absolut corect și democratic desfășurate și consemnate statistic la sutime. În baza acestor patru referendumuri, poporul german a construit cu un entuziasm cvasi-unanim premisele a tot ceea avea să se întâmple, a pus temelie nu doar propriului dezastru, ci al unei lumi întregi.
Primul Referendum a decis retragerea Germaniei, în 19 septembrie 1933, din Liga Națiunilor. Scorul a fost unul lipsit de orice echivoc: au votat „Da” 95,08% dintre cei 96,27% dintre cetățeni care s-au prezentat la vot.
Al doilea Referendum, desfășurat la 19 august 1934, i-a acordat lui Adolf Hitler puteri discreționare, în sensul în care pe lângă prerogativele de cancelar i-au fost acordate și cele de președinte. Astfel, din 95,7%, cetățeni care s-au prezentat la urne, 88.1% au decis ca Adolf Hitler să devină „Führer und Reichskanzler”.
Al treilea Referendum a fost organizat la 29 martie 1936 și el a decis reocuparea militară a Renaniei, precum și Lista unică de Partid pentru ocuparea fotoliilor de parlamentari în Reichstag doar de către naziști și „oaspeții” lor. Ocazie cu care, din 99% cetățeni prezenți la urne, 98,8% au fost de acord să fie reprezentați în Parlament doar de către naziști și ai lor, totodată s-au arătat de acord cu încălcarea Tratatului de la Versailles, care prevedea demilitarizarea Renaniei.
Al patrulea Referendum, desfășurat în 10 aprilie 1938, a cerut poporului german părerea cu privire la ocuparea Austriei, care fusese deja anexată cu o lună înainte, în 12 martie. Rezultat clar și de această dată: Anschluss-ul, așa cum s-a numit anexarea Austriei, a fost aprobat de 99,1% din cei 99,95% cetățeni germani prezentați la vot.
Astfel, poporul german nu a putut invoca niciodată scuza potrivit căreia s-ar fi trezit peste noapte cu dictator dement care să-i fi împins samavolnic la dezastru.”
Există popoare supărate pe istorie și oameni supărați pe viață. Din dorința de răzbunare pe viață și pe istorie, apar atitudinea extemistă și votul aberant. Numai că nici istoria, nici viața nu sunt miloase cu cei năuci, cu cei disperați, cu cei obsedați.
Pentru că inclinația spre extremism nu se explică destul nici prin incultură, nici prin disperare, prefer să vorbesc despre oameni tari de înger și oameni slabi de înger. Am găsit pe un forum caracterizarea potrivit căreia oamenii slabi de înger sunt aceeia care nu au capacitatea de a realiza ceea ce este bine sau ceea ce este rău pentru ei sau pentru alții, oameni fără tărie de caracter, fără personalitate, ușor maleabil, ușor influențabili. Pot fi slabi de înger oamenii, dar și națiunile se pot dovedi, la un moment dat, slabe de înger.
Votul de duminică ne va arăta dacă suntem, cel puțin în această perioadă, așa cum mă tem, slabi de înger.
Gheorghe Smeoreanu
