Într-o Americă majoritar neoprotestantă, sincretistă sau chiar păgânizată prin influențele mișcărilor New Age, cultul sfinților, adică cinstirea oamenilor transformați de harul lui Dumnezeu – a fost în mare parte abandonat. Dar omul, chiar și atunci când se rupe de Tradiția Bisericii, rămâne cu o nevoie profundă de modele, de figuri de referință care să-l inspire. Așa s-a ajuns ca golul lăsat de sfinți să fie umplut artificial de supereroi: personaje de film și benzi desenate, puternice, curajoase, dar rupte de viața reală și de adevărul mântuirii. Se pare că exact acolo unde apar supereroii, în cinematografie și jocurile video – se înregistrează cele mai mari încasări din industria divertismentului. Aceste personaje devin repere pentru milioane de tineri, înlocuind subliminal figurile sfinților cu figuri fictive.
Cei mai mulți supereroi americani sunt oameni obișnuiți care, în urma unui accident sau experiment, capătă puteri speciale. Hulk și Doctor Strange sunt oameni de știință, Căpitanul America e un voluntar transformat în soldat perfect, Omul Păianjen e un student timid mușcat de un păianjen modificat genetic. Unii sunt semizei, precum Hercule sau Kratos, iar alții – ca Thor – sunt chiar zei, luați direct din mitologia nordică. În lipsa sfinților, cultura modernă inventează personaje noi, cu puteri supranaturale, dar fără legătură cu viața în Hristos. Sunt eroi care luptă împotriva răului, dar nu împotriva propriilor patimi.
Psihologul Carl Gustav Jung a introdus în teoria sa despre sufletul omenesc conceptul de arhetip. El susținea că anumite tipuri universale de personaje – precum eroul, mama, înțeleptul sau rebelul – sunt întipărite în subconștientul colectiv al omenirii. Eroul, în special, apare în nenumărate culturi sub diferite chipuri: războinicul, cruciatul, salvatorul, supereroul, soldatul, atletul. Dorința lui cea mai adâncă este să-și dovedească valoarea prin fapte curajoase. Cea mai mare teamă: să nu fie slab, vulnerabil sau laș. Strategia: să devină cât mai puternic. Din perspectiva creștină, sfinții însă se potrivesc mai bine cu un alt arhetip: cel al Altruistului. Moto-ul acestuia este: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.” Dorința profundă a altruistului este să aibă grijă de ceilalți. Teama sa cea mai mare este egoismul și lipsa de recunoștință. E un model de dăruire și jertfă, nu de afirmare egoistă. Deși există multe arhetipuri, Jung a descris douăsprezece tipuri fundamentale, împărțite în funcție de trei niveluri: Ego, Suflet și Sine, fiecare având propriile valori, motivații și traiectorii.
La rândul său, Otto Rank, generaliza figura eroului spunând că toți suntem, prin naștere, eroi. În ce sens? Trecem de la condiția unei creaturi fragile, aflate în siguranța lichidului amniotic, la realitatea dură, luminoasă și provocatoare a lumii. Nașterea e prima biruință, prima ieșire curajoasă în existență. Dar Ortodoxia merge dincolo de psihologie. Ne arată că adevăratul erou nu este cel care salvează orașe imaginare, ci cel care se luptă cu păcatul, cu egoismul, frica, mândria și ura. Eroul real este sfântul – nu omul fără greșeli, ci omul care cade și se ridică, care lăcrimează și se roagă, care nu vrea să fie „super”, ci smerit, iubitor, ascultător de Dumnezeu.
Sfinții nu au costume spectaculoase, dar au veșmântul Duhului Sfânt. Ei nu sunt invincibili, dar prin smerenie biruiesc. Nu caută aplauze, ci Împărăția Cerurilor. Sfinții sunt cei care au crezut lui Hristos și L-au mărturisit în vremea lor. Prin viețile lor, au îndreptat privirea contemporanilor către Dumnezeu, oferind nu doar o poveste frumoasă, ci o cale concretă de urmat. Nu pentru două ore de film, ci pentru o viață întreagă.
Când te apropii de viața unui sfânt, fie că e vorba de Sfântul Gheorghe, Sfânta Parascheva, Sfântul Nectarie sau un martir – simți că acolo e autenticitate, lumină și forță. Viața lui nu e o mască trasă, ficțiune, ci mărturie. Nu e fantezie, ci urcuș. Adevăratul supererou nu zboară prin aer – se roagă în taină, ajunge în Cer, se ridică din căderi și iubește până la capăt.
Sfânta Scriptură ne arată limpede care este calea adevăratului curaj: „În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16, 33)
„Cine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.” (Marcu 8, 34)
Un sfat practic: încearcă săptămânal să cunoști viața unui sfânt – fie și doar citind o rugăciune sau o pagină din viața lui. Caută nu doar să admiri un model, ci să-l urmezi în felul tău: cu sinceritate, cu rugăciune. Pentru că adevărata schimbare nu vine din imagini spectaculoase, ci din întâlnirea cu harul.
Nici sfinții nu se bucură atunci când le împodobim viața cu exagerări, deformări sau detalii fantastice, potrivite mai degrabă imaginației noastre hiperactive – uneori amplificată artificial, inclusiv de iluziile generate de inteligența artificială. Sfințenia nu are nevoie de spectaculos, pentru că este, prin ea însăși, plină de lumină adevărată. Dumnezeu Și-a ales sfinți în fiecare veac, în fiecare context istoric, social sau cultural, tocmai ca să ne arate că în orice condiții – fie de persecuție, fie de libertate, fie în deșert sau într-un oraș modern – omul se poate sfinți.
Consumul constant de iluzii virtuale dăunează sănătății psihice și duhovnicești.
Pr. Prof. Psih. Rafael Vintilă
