Acasă Rubrici Fapt Divers Polițiști atacați în sediul instituției de un inculpat!

Polițiști atacați în sediul instituției de un inculpat!

0

 

Supărat pe un ofițer de poliție, un individ s-a dus în sediul Secției 3 de Poliție Pitești și s-a luat la ceartă cu cel care îl cercetase într-un dosar penal. L-a amenințat cu moartea și a ridicat mâna să-l lovească. Atunci a intervenit un alt polițist care încerca să-l liniștească pe scandalagiu, dar a fost el lovit. După ce oamenii legii l-au imobilizat și încătușat, inculpatul a continuat să amenine și să injure. A fost condamnat de Judecătoria Pitești, la închisoare cu executare. Același individ a mai fost condamnat pentru loviri și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.  

Întâmplarea a avut loc în aprilie 2024, chiar în sala de așteptare de la Secția 3 Poliție Pitești. Mai întâi, Iorgu V., de 64 de ani, din Pitești a sunat la ofițerul de serviciu și a cerut să vorbească, la telefon, cu un inspector care instrumentase un dosar penal în care era inculpat. I-a reproșat ofițerului că este corupt, nemulțumit că dosarul lui fusese soluționat cu propunerea de trimitere în judecată. ”Ulterior, în jurul orei 15:30, inculpatul s-a prezentat la sediul Secției de Poliție nr. 3 Pitești și a comunicat ofițerului de serviciu că dorește să vorbească cu inspectorul (…) În continuare, persoana vătămată a menționat că s-a deplasat în sala de așteptare, în care se mai aflau colegii săi (…) și (…) și de îndată ce l-a văzut inculpatul a început să îi adreseze injurii, după care l-a amenințat cu acte de violență îndreptându-se către el cu mâna ridicată, în intenția de a-l lovi. Văzând că inculpatul încearcă să îl lovească, între cei doi s-a interpus agentul (…) context în care inculpatul l-a lovit pe acesta din urmă, cu mâna stângă în zona pieptului, unde acesta avea montată camera tip body-cam. În urma acestor acțiuni, s-a procedat la încătușarea inculpatului și s-a solicitat un echipaj medical cu ambulanță”, scrie în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

”Pe unde te-oi prinde p-acolo te omor…dă oase”

Atacul a fost filmat de camera pe care agentul lovit o avea montată la uniformă, iar imaginile de la body-cam au devenit probe în dosar. ”Astfel, în urma vizualizării acestora, instanța a constatat că se observă fără echivoc momentul în care inculpatul încearcă să îl lovească cu pumnul pe persoana vătămată (…) după care o amenință cu acte de violență și cu palma stângă o lovește în zona pieptului pe persoana vătămată (…) după care agresorul este încătușat de martorul (…) Chiar și încătușat, inculpatul continuă să îi adreseze amenințări persoanei vătămate (n.r ofițerului) , spunându-i „pe unde te-oi prinde p-acolo te omor…dă oase”, se precizează în document.

A mai fost condamnat pentru fapte cu violență

Iorgu V. a fost trimis în judecată sub acuzația de ultraj. Acesta a fost supus unei expertize psihiatrice în care s-a stabilit că suferă de afecțiuni psihice dar a avut discernământ când a comis fapta. În timpul procesului nu a recunoscut faptele în ciuda dovezilor și a declarațiilor martorilor. ”…în fața instanței, inculpatul a menționat că la data incidentului doar i-a reprosat persoanei vătămate (…) că este un polițist corupt, fără însă a o amenința sau a încerca să o lovească. În ceea ce o privește pe cealaltă persoană vătămată, a menționat că nici măcar nu știe cine este. Această versiune a inculpatului este însă singulară în ansamblul probator, nefiind susţinută de alte probe”, scriu judecătorii în motivarea sentinței.

 

Iorgu V. a fost condamnat la 3 ani o lună și 10 zile închisoare, cu executare. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. El a mai fost condamnat într-un dosar de loviri și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice după ce a atacat cu cuțitul, la bar, un jandarm aflat în timpul liber și un client. De asemenea pe rolul Judecătoriei Pitești se mai află un dosar în care urmează să fie dată pronunțarea.

hacklinkJojobet GirişFree Pornivermectin tabletStarzbetStarzbetStarzbetmeritbetmarsbahisCasibom GirişjojobetholiganbetmeritbetjojobetMeritbet güncel girişJojobet GirişbetraHoliganbetkavbetgalabetJojobetJojobetHoliganbetJojobet GirişJojobet Giriş