Prins băut la volan, a refuzat să fie dus la spital pentru probe

0

În ziua de 9 mai a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 59 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Calea Drăgășani din Pitești, iar cu ocazia verificărilor au rezultat indicii privind posibilul consum de alcoool, anunță IPJ Argeș.

În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului a rezultat o valoare de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar conducătorul auto a refuzat recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii valoarii alcoolemiei în sânge. Dacă s-ar fi dus la spital și ar fi acceptat recoltarea de probe de sânge, avea șansa să scape de dosarul penal, în cazul în care analizele de laborator arătau mai puțin de 0,80 la mie.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice, iar permisul de conducere a fost reținut pentru perioada cercetărilor, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun, a mai precizat sursa citată.