Drama unor părinți! Le-a fost ucisă fata, au pierdut și procesul!

0

Părinții unei fete în vârstă de 30 de ani, moartă într-un accident rutier în 2020, încearcă de 5 ani să-i facă dreptate fiicei. Nu au reușit! Au pierdut ultimul proces, la Curtea de Apel Pitești! Nu au obținut condamnarea cu executare a celui care le-a ucis fiica, iar instanța le-a redus și cuantumul despăgubirilor date de prima instanță, de la 500.000 de euro (considerând că este o îmbogățire injustă) la 200.000 de euro sumă ce ”reprezintă un echivalent rezonabil al suferinţelor pricinuite, îndeplinind cu succes rolul compensatoriu al daunelor morale”, după cum a motivat judecătorul sentința! Din nefericire pentru rudele tinerei decedate, hotărârea este definitivă. Astfel, oamenii și-au pierdut și copilul, dar au pierdut în justiție și ultima speranță a unei consolări morale. 

 

Accidentul mortal a avut loc în ianuarie 2020, pe DN 65, în localitatea Lăngești, din comuna Lunca Corbului. Marian Remi T., de 37 de ani, din Scornicești, conducea un Audi A3, mergând către județul Olt, alături de el fiind Andreea P., de 31 de ani. Tânăra locuia și lucra la Pitești dar se ducea în vizită la părinții ei, în județul Olt. La Lăngești se circula în coloană, moment în care șoferul a decis să depășească.  ”Inculpatul a abordat un stil de conducere agresiv, optând pentru depășirea unei coloane de autoturisme (4-5 autoturisme conform declarației conducătorului autoutilitarei) deși, viteza de deplasare a acestora era destul de ridicată, de cca. 90 km/h. În aceste condiţii, este evident că inculpatul a realizat că timpul de rulare pe sensul opus ar fi fost destul de ridicat iar acest fapt ar fi trebuit să-l determine să renunţe la această manevră”, a fost concluzia expertizei tehnice realizată în timpul anchetei.

Părinții au cerut pedeapsa cu executare

Judecătoria Costești l-a condamnat pe șofer la 3 ani închisoare, cu suspendare. Părinții și fratele victimei s-au constituit părți civile și au primit un sfert din cât au cerut, adică puțin peste 506.000 euro. Nemulțumiți de sentință tatăl, mama și fratele tinerei decedate au declarat apel. Ei au cerut ca șoferul să fie condamnat cu executare. Au solicitat ca instanța să țină cont de faptul că ”inculpatul a săvârşit fapta cu vinovăţie şi cu bună ştiinţă, prin nerespectarea prevederilor legale, având în vedere, raportul de expertiză tehnică, declaraţiile martorilor oculari şi, prin atitudinea de nerecunoaştere a vinovăţiei până în faţa instanţei de fond, făcând astfel ca dosarul să nu fie soluţionat timp de 5 ani, aşa cum în mod josnic a declarat în scris că nu se consideră vinovat, dar a şi încercat să demonstreze organelor judiciare şi cu privire la faptul că era în relaţie de concubinaj cu victima şi că regretă”, după cum se precizează în motivarea Curții de Apel Pitești, potrivit Rejust.ro. Au atacat sentința și reprezentanții firmei de asigurare care trebuia să achite despăgubirile materiale și morale.

Judecătorul a considerat daunele îmbogățire nedreaptă!

Rudele defunctei au contestat și cuantulul depăgubirilor arătând ca au adus dovezi cu privire la cheltuielile de înmormântare, pomeni, judecată, avocați, etc. Ei au cerut ca și șoferul să plătească în solidar cu firma de asigurare.  ”…S-a notat că persoanele în cauză sunt părinţii defunctei, iar pierderea unui copil este faptul care generează cea mai grea suferinţă prin care poate trece o fiinţă umană. În mod cert, singura consolare a celor doi soți rămâne faptul că mai au un copil în viață însă, având în vedere că fiul lor este stabilit în alt stat european, pierderea fiicei care, le era alături mai tot timpul este o cauză cu consecințe psihice deosebit de grave”, scriu judecătorii în motivare. Pare că într-adevăr magistrații au înțeles suferința acestor părinți care și-au pierdut copilul în condiții groaznice, doar că au dat o sentință contradictorie! Nu numai că au respins cererea prin care rudele solicită pedeapsa cu executare, dar au redus și cuantumul despăgubirilor, la o sumă mult mai mică, după ce au admis apelul firmei de asigurare. Judecătorul a considerat că 506.000 euro ar fi îmbogățit pe nedrept familia  îndoliată. Explicația este una care te lasă fără cuvinte:  ”Curtea arată că existenţa prejudiciului moral a fost dovedit având în vedere legăturile de rudenie existente între părţile civile şi victimă, precum şi relaţiile apropiate pe care acestea le aveau, împrejurările menţionate formează convingerea instanţei cu privire la suferinţele deosebite cauzate părţilor civile, însă se apreciază că despăgubirile acordate de prima instanţă pentru acoperirea prejudiciului moral sunt exagerate, conducând la o îmbogăţire fără justă cauză a părţilor civile, motiv pentru care Curtea notează că suma de 80.000 euro pentru partea civilă (n.r tatăl victimei) suma de 80.000 euro pentru partea civilă (n.r. mama victimei) suma de 40.000 euro pentru partea civilă (n.r. fratele victimei) reprezintă un echivalent rezonabil al suferinţelor pricinuite, îndeplinind cu succes rolul compensatoriu al daunelor morale.