Piteștiul a fost capitala jazz-ului!

0

 

Weekend-ul trecut, Filarmonica Pitești a găzduit prima ediție a Tulip Jazz Festival. Astfel orașul lalelelor s-a transformat pentru trei zile în capitala jazz-ului! Festivalul a fost finanțat de Ministerul Culturii și a reunit artiști de prestigiu, activități pentru copii și mulți spectatori, marcând un debut de succes al Piteștiului pe scena festivalurilor internaționale de jazz din România.

Interes crescut pentru acest gen muzical

Programul Tulip Jazz Festival a inclus două ateliere interactive, unul de confecționare de  bijuterii și altul de desen pe față, precum și și două spectacole dedicate copiilor, încurajând educația muzicală și participarea celor mici la evenimente culturale. Publicul larg s-a bucurat de opt concerte live, în care au evoluat artiști și formații de renume, precum: Big Band-ul Radio România, sub bagheta dirijoarei Simona Strungaru, Amphitrio, alături de inconfundabila voce a Luizei Zan, Band-ul Filarmonicii Pitești, cu participarea pianistului Petrică Andrei, și trupa îndrăgită Nightlosers.

Evenimentele din cadrul festivalului s-au bucurat de un real succes, cu peste 3.000 de spectatori prezenți pe parcursul întregii ediții, confirmând interesul crescut pentru muzica jazz în rândul publicului din Pitești și din împrejurimi. Prin acest festival, Piteștiul își consolidează poziția pe harta culturală a României, devenind gazda unui eveniment dedicat muzicii de calitate și deschis către publicul de toate vârstele. Tulip Jazz Festival își propune să devină o tradiție anuală, promovând jazzul românesc și internațional și aducând muzica mai aproape de comunitate. Partenerii evenimentului au fost Primăria Municipiului Pitești, Ministerul Culturii, UCIMR, CONAF Argeș, Club Hush și Vera Flowers.

I.I