Un accident rutier a avut loc în comuna Țițești, Valea Stânii, în care au fost implicate două autoturisme, unul intre acetea fiind destinat tinerilor de peste 16 ani. Doi minori au fost răniți, fiind transportați la spital.
Polițiștii argeșeni au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier în care au fost implicate două autovehicule, pe DC 83, pe raza comunei Țițești.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un minor de 16 ani, din Davidești, care conducea un autovehicul din categoria A1, circulând din direcția Davidești spre DN 73, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul neasigurării corespunzătoare la schimbarea direcției de mers spre stânga, pentru încadrarea pe podul de acces al unui imobil adiacent drumului pe care circula, a fost lovit de un autoturism, condus de un bărbat de 45 de ani, din Țițești, care era angajat în efectuarea manevrei de depășire.
În urma impactului a rezultat rănirea minorului de 16 ani care conducea autovehiculul din categoria B1, precum și a pasagerului din același autovehicul, respectiv un alt minor, de 17 ani, din Pitesti.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză urmează să fie întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.
Potrivit reprezentanților ISU pacientul în vârstă de aproximativ 17 ani prezenta traumatism la nivelul coloanei vertebrale, iar persoana de 16 ani, traumatism la nivelul umărului.
În urma evaluării medicale, ambele persoane au fost transportate la spital.