Este ultimul articol pe care îl scriu la această rubrică înaintea celui mai important vot din istoria României. Dacă în 1989 schimbarea regimului s-a făcut prin lovitură de stat susținută de populație, acum totul se va decide la urne. În funcție de ceea ce va dori majoritatea românilor, vom merge într-o direcție sau alta, ne vom continua drumul alături de Vest sau ne vom întoarce cu fața spre Est. Cine nu înțelege că acesta este subiectul scrutinului de duminică, ori e orbit de manipulare, ori este oportunist.
M-am gândit mult cum să abordez aceste rânduri și când vrei prea mult riști să obții destul de puțin. Totuși, voi încerca să transmit cât mai clar și sincer ceea ce gândesc.
Încep cu o amintire de viață. Am avut un prieten în copilărie, extrem de inteligent și original. La vremea tinereții noastre, nu știu cum a făcut, dar a plecat din țară și s-a stabilit în Venezuela. Fiindcă așa erau vremurile, am primit puține vești cu privire la soarta sa. Puține și foarte vagi. Am aflat, totuși, că s-a stabilit la Caracas, a devenit regizor de film și profesor universitar, s-a căsătorit cu o celebritate din lumea artistică. A trecut de atunci un car de timp, aproape că l-am uitat pe prietenul meu, păstram doar în suflet ideea că e bine, că e un om împlinit. Ei bine, în urmă cu vreo câțiva ani ne-am reîntâlnit, pe stradă, în țara noastră. Aveam în față un bărbat cu părul alb, ca și mine, un bărbat frumos și nobil în atitudine, dar în același timp trist și obosit. Costumul îi cădea bine, se vedea că fusese odinioară de maximă calitate, dar acum era ponosit, iar ochelarii aveau un defect, o ruptură. Mi-a spus că a trecut prin România, dar nu știe dacă își va găsi aici rostul, probabil va pleca la Barcelona. Nu avea niciun sens să îl întreb ce s-a întâmplat pentru că știam, iar întâmplarea purta un nume: Maduro. Acest ”suveranist” a făcut ca Venezuela să trăiască acum ani de coșmar, cu aproape 80% din populație aflată în pragul sărăciei și foametei. Aflu de pe internet că UE alocă periodic câteva sute de milioane de dolari Venezuelei pentru medicamente și hrană. ”Suveranistul” a băgat opoziția la închisoare, America a pus un preț de 25 de milioane de dolari pe capul său. Resursele țării, mai ales petrolul și minereurile, dar și fructele exotice nu au ajutat absolut deloc, mândra Venezuelă a devenit o epavă care se scufundă în ritm accelerat. Nu știu unde este acum prietenul meu din copilărie, profesorul și regizorul, dar știu că ”suveraniștii” i-au distrus viața.
Nu are rost să mă lansez în îngroșarea concluziilor, dar voi fi sincer cu cititorii mei și voi spune că mă tem că voi avea aceeași soartă precum distinsul meu amic. Depinde de mine? În niciun caz, pentru că soarta mea și a altor milioane de români va fi decisă de milioanele de români care vor merge la vot.
Câteva cuvinte, acum, despre marea problemă a alegerilor de duminică. Este vorba despre clasa politică din ultimii 35 de ani, pe care unii o consideră de neiertat și pe care eu o iert permanent în conștiința mea. Acești ticăloși au meritul istoric de a ne fi condus spre Occident și spre o viață mai bună decât am fi visat vreodată. Trebuie subliniat și faptul că nu toți au fost ticăloși, că s-a realizat o selecție în timp, că altfel nu se putea, fiindcă politicienii sunt și ei oameni, fac parte din grupuri, ceea ce presupune slăbiciune și dezorganizare. Pentru că am făcut probabil o mare eroare existențială când am hotărât să intru și să rămân în presă, m-am îndulcit întotdeauna cu gândul că am putut călători și i-am putut cunoaște pe oamenii politici. Nu fac acum o listă cu personalitățile politice cu care am realizat interviuri pentru că nu mi-ar ajunge tot spațiul rubricii, dar vreau să spun că am întâlnit oameni de toate felurile din punct de vedere al inteligenței, caracterului, stilului. Un numitor comun însă: toți gândeau că drumul României este spre Occident, niciunul nu vorba despre ”înțelepciunea rusă”, toți vorbeau de bine Uniunea Europeană, niciunul nu mi-a spus că trebuie să ne izolăm, niciunul nu a bătut câmpii așa cum o fac acum ”suveraniștii”.
Repet, acești ticăloși, dacă preferați să le spunem așa, puteau să închidă ei țara așa cum vor să o facă unii acum, să limiteze drepturile și să fure tot, așa cum unii pretind că s-a întâmplat deja. Nu au făcut-o și măcar pentru asta consider că a-i numi ticăloși în continuare este profund nedrept. S-a furat cât s-a furat în orice altă țară. S-a furat mai puțin ca în dictaturi. S-a furat din ce în ce mai puțin, iar uneori aranjamentele complicate generate de piața liberă și de sistemul politic și economic internațional au avut înfățișare de hoție fără să fie neapărat și întotdeauna. Acum, nu mai contează, am ajuns unde am ajuns.
Sper ca episodul distopic pe care l-am trăit în ultimele cinci luni să fie doar o sperietură pentru clasa politică pro-occidentală și sunt sigur că dacă nu va fi măturată de români va înțelege semnatul și se va reforma. Sper ca voturile să dea timp și să exprime ideea acestui articol, idee pe care o repet, în final. Chiar și cei mai ticăloși dintre ticăloși ne-au condus spre Occident și spre o viață mai bună.
Să nu uităm acest lucru orbiți de manipularea celor care vor să ne cucerească fără să tragă un glonț, să nu aruncăm în neant valorile cele mai de preț, să nu ne îndreptăm, patologic, spre necunoscut, să nu facem experimente cu viața noastră.
Vă doresc tuturor luciditate.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
