Sub egida Pr. prof. univ. dr. Nicolae Brînzea, Director al Departamentului din cadrul Facultății de Teologie, Litere, Istorie și Arte, Centrul Universitar Pitești (UNST POLITEHNICA București) a găzduit Simpozionul Național „Impactul violenței și al adicțiilor în cadrul tinerei generații și acțiunile de asistență socială”, un eveniment care a reunit specialiști din domeniul universitar, social și religios într-un demers comun de reflecție și acțiune.
Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, evenimentul a oferit un cadru generos de analiză interdisciplinară asupra fenomenului violenței și al dependențelor, precum și asupra mijloacelor concrete de sprijinire a tinerilor prin intervenție educațională, spirituală și socială.
Printre partenerii de prestigiu ai simpozionului s-au numărat: Universitatea din București – Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian”, Academia Română – Institutul de Cercetare privind Calitatea Vieții (ICCV), Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș și alte instituții dedicate formării și susținerii tinerilor.
În cadrul lucrărilor, s-a subliniat că adicțiile, violența și dezrădăcinarea spirituală nu pot fi tratate doar prin metode tehnice sau psihologice, ci necesită o abordare integrală, în care dimensiunea sacră a vieții umane să fie recunoscută și valorizată. Psihologia, spiritualitatea și asistența socială au fost prezentate ca domenii complementare, chemate să coopereze în slujirea demnității persoanei umane. Evenimentul s-a bucurat de prezența și intervențiile remarcabile ale Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, precum și ale prof. univ. dr. Laurențiu Tănase, personalitate marcantă a lumii academice și religioase. Un moment de interes aparte a fost anunțul privind lansarea, în cadrul Facultății de Teologie, Litere, Istorie și Arte, a unui nou program educațional care va include ateliere de artă a mozaicului bizantin și de restaurare de carte veche. Inițiativa urmărește nu doar conservarea patrimoniului cultural și liturgic, ci și redescoperirea valorilor profunde ale tradiției ortodoxe într-un context formativ modern.
Pr. Prof. Rafael Vintilă