Ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Argeș au desfășurat, la data de 13.05.2025, în contextul campaniei naționale intitulate „E timpul să nu mai dăm și noi ceva”, o activitate de educație pentru promovarea integrității adresată operatorilor economici și persoanelor prezente într-un centru comercial, realizată în colaborare cu lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș – Inspecția de Prevenire, Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților și voluntari din cadrul Programului Salvator din Pasiune.
Tot în această zi a fost desfășurată de către reprezentanții ISU Argeș, campania preventivă ,,Marți 13” sub sloganul ,,Preveniți ghinionul”.
Cu această ocazie, au fost prezentate subiecte referitoare la competenţa Direcției Generale Anticorupție, infracțiunile de corupție prevăzute în Codul penal şi legile speciale, consecințele implicării în fapte de corupție, precum și modalităţile prin care acestea pot fi sesizate autorităților competente.
De asemenea, au fost înmânate flyere cu mesajul „0 ZERO CORUPȚIE” prin intermediul cărora a fost popularizat Call-center anticorupţie – 0800.806.806, împreună cu recomandarea de a accesa site-ul DGA, în scopul informării cu privire la activitatea desfășurată pe linia prevenirii, descoperirii și sancționării faptelor de corupție.
Totodată, au fost popularizate și datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Argeș, respectiv municipiul Pitești, str. Victoriei, nr. 60, județul Argeș, telefon/fax: 0248.607.000, interior 20.300, e-mail: arges.dga@mai.gov.ro.