În arest după ce i-a fracturat mâna unui vecin!

0

În timp ce era beat în fața blocului un piteștean și-a bătut un vecin. Ca urmare a agresiunii victima a necesitat peste 60 de zile de îngrijiri medicale. Bătăușul a fost reținut de polițiști și joi, 22 mai, a fost prezentat Judecătoriei Pitești cu propunerea arestării preventive sub acuzația de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. 

Întâmplarea a avut loc pe 8 aprilie, în cartierul Găvana, din Pitești, în apropierea unui bloc de pe aleea Papiu Ilarian. Din ancheta polițiștilor din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, a reieșit că un bărbat în vârstă de 40 de ani trecea prin zonă pentru a merge acasă când a văzut un vecin ce se afla în fața scării și făcea scandal. Omul era beat și se lua de trecători fără motiv. Pentru a-l liniști, bărbatul i-a atras atenția să se potolească, ceea ce l-a înfuriat pe agresor. Acesta a devenit mai recalcitrant și l-a lovit cu pumnul pe cel care încercase să-l reducă la tăcere.  A urmat o luptă în timpul căreia cei doi bărbați au căzut, iar agresorul s-ar fi prăbușit peste victimă. În acel moment, l-a rănit grav, provocându-i o fractură la o mână.

Victima a necesitat peste 60 de zile de îngrijiri medicale

”În urma agresiunii, victima a suferit leziuni ce au necesitat între 60 și 65 de zile de îngrijiri medicale, fiind totodată tulburată ordinea și liniștea publică.

În urma probelor administrate în cauză persoana a fost identificată ca fiind un barbat de 52 de ani, din Pitești, care a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești în vederea luării unei măsuri preventive.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș.

Cercetările continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea întregii situații de fapt.

Menționăm faptul că persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție, pana la finalizarea procedurilor legale”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.

R.M., de 52 de ani, din Pitești, autorul agresiunii a fost dus la Judecătoria Pitești cu propunerea arestării preventive.