Simion face scandal, nu recunoaște alegerea lui Nicușor Dan, cheamă la proteste, Realitatea Plus continuă să fie Marș TV, ceea ce pentru unii români optimiști poate însemna începutul sfârșitului mișcării ”suveraniste”, dar pentru capitalul străin reprezintă o amenințare și un risc. Chiar dacă a pierdut bătălia, cuplul toxic Georgescu – Simion nu abandonează misiunea de subminare a societății românești, anunțând alegeri anticipate și acuzând Franța că ne colonizează.
Ne bucurăm că Micul Paris nu a devenit Mica Moscovă, dar lucrurile nu arată deloc bine câtă vreme războiul hibrid continuă, iar autoritățile nu pot interveni decisiv, nu de teama rușilor, ci a administrației Trump, profund frustrată de faptul că MAGA a fost refuzată la export tocmai de țara considerată cea mai amărâtă din UE.
Încă nu a fost trimis la Bruxelles Raportul Anual de Progres privind Reducerea Deficitului Bugetar, chiar dacă deadline-ul era 30 aprilie, dar aici trebuie spus că vom fi iertați de Comisia Europeană deoarece societatea civilă românească a rezistat eroic în fața presiunilor ruso-americane. Nu e prea exagerată afirmația că România a salvat unitatea Uniunii Europene.
Situația este încă ambiguă câtă vreme peste cinci milioane de români au mers pe mâna unui farseur și a unui golan, dar partea plină a paharului constă în faptul că votanții lui Nicușor Dan nu au fost aduși la urne de partide, ci de propria conștiință. Pentru prima oară în istoria țării, clasa medie s-a dovedit o forță capabilă să decidă democratic mersul României. Fenomenul este inestimabil deoarece arată că pe viitor ne putem bucura de aceeași susținere, indiferent de ceea ce se întâmplă în mediile politice. De observat că politicienii partidelor pro – europene au fost mult mai puțin speriați, în marea lor majoritate, de eventualitatea unui regim fascist decât a fost societatea civilă. Politicienii, aflați în bula luptei lor electorale de decenii, au putut admite ca variantă ceea ce pentru românii luminați a părut ca inadmisibil, anume un președinte pe nume Simion. În concluzie, dacă până acum partidele au făcut legea, de data aceasta au contat decisiv românii neînregimentați.
În perioada următoare, România se află în mâinile PSD așa cum nu a fost niciodată pe când acest partid făcea guvernul. Cea mai mică ezitare, orice oscilație la conducerea acestui partid pot avea efecte uriașe. Din diverse motive, de la frică, la infiltrați, de la resentimente, la dorința de răzbunare, PSD poate aluneca pe panta naționalismului demagogic cu ștaif, de tip Ponta. Doar un PSD cu o atitudine fermă pro-europeană, așa cum nu a fost în ultima jumătate de an, poate asigura consolidarea victoriei din 18 mai. În acest sens, congresul anunțat de social – democrați pentru toamnă va fi extrem de important, iar aerisirea la vârf, obligatorie.
În vremea asta, diaspora va continua să fermenteze. Am găsit pe Facebook o descriere a feniomenului, semnată Diana Manasii, demnă de semnătura unui scriitor. Vreau neapărat să vă prezint un fragment:
”Cei care muncesc ca niște roboți înfundați în ideea că „e temporar, frate, trag tare 10 ani și mă întorc cu bani să-mi fac casă.” Doar că „temporarul” ăsta devine 15 ani. 20. O viață.
Au plecat pentru o casă. Au rămas pentru o casă.
Și-au construit o casă. Mare. Cu gresie de Spania, candelabre, mobilă adusă din Italia, televizor cât peretele. Dar totul e gol. Totul e… tăcut.
Praful se așterne pe ferestrele termopan, iar mobila luxoasă e atinsă doar de cârpa mamei bătrâne, o dată pe lună.
Ei între timp? Mănâncă biscuiți în garsoniere, schimbă 3 autobuze până la muncă, lucrează în același depozit de acum 18 ani și nu și-au cumpărat niciodată o canapea comodă „că nu merită, nu stau aici pe viață.” Și viața trece. Pe acolo. Pe lângă ei.
N-au investit în ei. N-au pătruns în cultura țării în care trăiesc. N-au făcut un curs, un pas în față. N-au avut curajul să prindă rădăcini, că tot cu ochii la România au rămas. La gospodăria de vis. La televizorul mare din sufrageria în care nu locuiește nimeni.
Copiii lor? Merg la școală, dar nu se simt de-ai locului. Sunt spectatori în viețile altora. Își fac prieteni, dar îi ascund. Că tata nu-i lasă cu băieți „de culoare”, că mama zice că „ăia nu-s ca noi”.
Cresc într-o fractură culturală: acasă sunt străini, afară sunt tolerați. Și niciunde nu se simt iubiți cu totul. (…).
Căci ei nu sunt ca francezul pentru care muncesc. Ăla trăiește. Merge la terasă, la meci, la teatru. Tu, românule, lucrezi. Invidiezi francezul. Aștepți. Ridici pereți. Și speri că, într-o zi, viața o să înceapă. Dar viața nu te așteaptă.
Și atunci apare nevoia de vinovați. Cine e de vină pentru viața suspendată în care trăiesc? Statul român. Că nu le-a întins covorul roșu. Că n-a făcut „ceva” pentru ei. Dar ce să facă statul? Ce să le dea mai mult decât celor care au rămas aici? S-au oferit fonduri europene pentru Diasporă. Dar când ți-ai petrecut viața lucrând pentru alții, e greu să scoți din tine mentalitatea de angajat. E greu să devii antreprenor, să începi de la zero.
Și nu e de mirare că, în Anglia, Italia, Spania, Germania – acolo unde au plecat cei mai mulți – mulți au votat cu Simion și Georgescu. Nu pentru abilitățile lor administrative. Ci pentru că, pentru prima dată în ani, cineva le-a spus că se pot întoarce.
Că vor fi ai cuiva.
Că vor primi o țară a lor.
A fost o regăsire de sens.
O iluzie dulce.
O alinare pentru gaura aia dintre două lumi, care nu mai pare să se închidă niciodată.
N-a mai contat că era, evident, o minciună electorală”.
Din punct de vedere electoral, diaspora românească a devenit, de multă vreme, o tumoră.
Dacă jocurile politice pot ține în frâu AUR, dacă există o șansă ca Nicușor Dan să aibă succes, dacă PSD nu va mai oscila, diaspora rămâne, politic vorbind, o fiară gata să sară la gâtul României în caz că va simți sânge.
Un motiv în plus să ne dorim cu disperare ca viitoarea guvernare să nu sângereze.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
