Afaceristul Stelică Crăciun s-a ales cu o nouă condamnare fiind dată decizia definitivă în dosarul în care a fost acuzat de violarea sediului profesional. Acesta a ajuns în atenția oamenilor legii după ce în urmă cu 3 ani a dat buzna peste primarul, de la acea dată, Ion Georgescu, în sediul de la Primăria Mioveni. Pe 24 aprilie, controversatul afacerist a mai fost condamnat, cu executare, într-un alt dosar de șantaj și se află în închisoare. M.Sandu
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești : ”Pe data de 11.02.2022, în jurul orelor 21:10, a pătruns fără drept în incinta sediului Primăriei Oraşului Mioveni, deplasându-se în biroul primarului G.I. care se afla la serviciu, iar ulterior, la solicitarea expresă a persoanelor îndreptăţite, respectiv a primarului G.I. şi a poliţistului local care asigura paza instituţiei, a refuzat iniţial să părăsească incinta acestei instituţii.”
Daune morale de 1 leu!
Dosarul a ajuns pe rolul instanței și pe 5 februarie 2024, Judecătoria Pitești l-a condamnat pe Stelică Crăciun la doi ani de închisoare cu executare. În plus, instanța l-a obligat să-i plătească fostului primar al orașului Mioveni, Ion Georgescu, suma simbolică de 1 leu, ca daune morale, și să publice un extras din hotărârea de condamnare, alături de scuzele sale, într-un ziar local sau național. Stelică Crăciun ar fi putut beneficia de o pedeapsă cu suspendare, însă a refuzat să presteze muncă în folosul comunității, ceea ce a dus automat la aplicarea pedepsei cu executare, așa cum prevede Codul Penal.
Pedeapsă micșorată
Decizia instanței a fost contestată de Stelică Crăciun. Curtea de Apel Pitești i-a admis apelul și i-a micșorat pedeapsa de la 2 ani, cât era inițial, la 9 luni. ”… admite apelul declarat de inculpatul CRĂCIUN STELIAN, (…) împotriva sentinţei penale nr. 176/05.02.2024 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 4502/280/2022, intimate fiind – părțile civile Georgescu Ion, domiciliat în (…), și i U.A.T. Mioveni, prin reprezentant legal, cu sediul în oraș Mioveni, bulevardul Dacia, nr.1, jud. Argeș. Desfiinţează în parte sentinţa penală şi, rejudecând, reduce pedeapsa aplicată inculpatului Crăciun Stelian, la 9 luni închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin prezentei”, scrie în decizia Curții de Apel Pitești. Sentința este definitivă.
”Dispreț profund pentru respectarea normelor de drept și de conduită socială”
În motivarea sentinței judecătorii au precizat: ” Referitor la apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru infracțiunea de violarea sediului profesional, având în vedere că acesta ar fi pătruns în primărie, loc accesibil publicului, instanța de fond a apreciat, contrar celor susținute de inculpat, că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de violarea sediului profesional, astfel cum a fost detaliat anterior. Mai mult, instanța are în vedere că inculpatul nu a pătruns doar în holul primăriei, loc într-adevăr accesibil publicului însă în anumite intervale orare, nu la ora 21:00 când a pătruns inculpatul, ci acesta a pătruns chiar în biroul primarului, loc care nu era accesibil publicului decât în condiții restrictive (permisiunea expresă a primarului, orele de audiență) nici măcar în intervalul orar în care accesul publicului era permis în incinta primăriei.(…) Referitor la persoana inculpatului, instanța de fond a reținut că acesta a avut o atitudine nesinceră, nerecunoscând și neasumându-și consecințele faptelor sale, cu toate că a fost pus în fața unui probatoriu irefutabil, astfel cum a fost detaliat anterior, aspect care reliefează disprețul inculpatului față de valorile sociale pe care le-a încălcat. (…) Prima instanţă a apreciat că toate acestea reflectă îndrăzneala şi dezinhibiţia inculpatului în săvârşirea faptelor antisociale, evidenţiind potenţialul criminogen ridicat al inculpatului şi predispoziţia acestuia de a comite fapte penale, conturând un dispreț profund pentru respectarea normelor de drept și de conduită socială”.
Execută pedeapsa din alt dosar
Controversatul om de afaceri se află în închisoare după ce a fost condamnat la închisoare cu executare, într-un dosar de șantaj. Curtea de Apel Pitești a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pe data de 24 aprilie și a dispus că acesta să execute, în penitenciar, o pedeapsă de 1 an, 10 luni și 10 zile. În aceeași zi a fost încarcerat după ce s-a predat. Dosarul în care a fost dată sentința este din 2020, afaceristul fiind acuzat de șantaj în formă continuată, fapte comise asupra a trei oameni de afaceri și un polițist. Judecătoria Pitești l-a achitat de toate cele opt acte materiale, iar procurorii și părțile vătămate au declarat apel și astfel a primit pedeaspa cu executare.












