Probele scrise din sesiunea iunie a examenului național de Bacalaureat 2025 se desfășoară în perioada 10 – 16 iunie. Miercuri, un elev a fost eliminat de la proaba la Matematică în timp ce încerca să copieze cu cască.
Marți, 3241 de elevi argeșeni au susținut proba la Limba și Literatura Română, din 3257 înscriși, neînregistrându-se niciun incident. Miercuri, peste 3000 de candidați au dat probele la Istorie sau Matematică – Proba obligatorie a profilului – proba E.c). Joi este zi de pauză, iar vineri 13 iunie se va susține Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – scris. Elevii din partea minorităţilor naţionale – ceea ce nu este cazul în județul Argeș vor susţine pe 16 iunie proba scrisă de Limba şi literatura maternă. Afișarea rezultatelor este programată pentru vinerea viitoare, pe 20 iunie, până în ora 12:00, iar vizualizarea lucrărilor / depunerea contestațiilor (în intervalul 14.00-18.00. Acest ultim process va continua pe 23 și 24 iunie 2025, iar pe 30 iunie se vaf ace afișarea rezultatelor finale.
Revenind la probele de miercuri, s-au înscris 3302 elevi, au absentat 43 de candidați, iar 2 vor susține proba cu subiect de rezervă, conform metodologiei. Un elev a fost eliminat în centrul de examen de la Liceul Teoretic Costești, acolo unde susținea proba la Matematică, fiind surprins asupra lui cu un dispozitiv electronic de comunicare cu exteriorul.
251 de candidați la Mioveni
Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” din Mioveni este desemnat ca centru de examen pentru această sesiune, fiind unul dintre cele 14 centre organizate la nivelul județului Argeș.
În acest centru au susținut și vor susține examenul de BAC, 251 de candidați, proveniți de la următoarele unități de învățământ:
# Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” Mioveni – 120 candidați;
# Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni – 99 candidați;
# Liceul Tehnologic „I.C. Petrescu” Stâlpeni – 13 candidați;
# Liceul Tehnologic Nr. 1 Mărăcineni – 19 candidați.