Acasă Rubrici Fapt Divers Fost polițist condamnat pentru trafic de influență! A falsificat o ordonanță a...

Fost polițist condamnat pentru trafic de influență! A falsificat o ordonanță a procurorului

0

 

Un fost agent de poliție din cadrul Poliției Câmpulung a fost condamnat pentru fals material în înscrisuri oficiale și trafic de influență. Acesta a primit mită 1.500 de euro și a falsificat o ordonanță pe care a pus antetul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung ca să justifie suma primită. Mai mult, a mers până acolo încât s-a dus cu denunțătorul la sediul IPJ Argeș cu documentele false ca omul să își ridice permisul reținut. 

 

Dosarul penal a fost instrumentat de ofițerii Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Teritorial Argeș și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș. După ce a fost trimis în judecată, Petrin Laurențiu I. a fost de acord ca procesul să se judece în forma simplificată recunoscând faptele așa cum au fost reținute de procurori. ” În luna mai 2024, a pretins denunţătorului suma de 3000 de euro, din care a primit de la acesta 1500 de euro, ân schimbul promisiunii numitului I. Petrin Laurențiu de a interveni pe lângă prim-procurorul Parchetului de pe langa Judecătoria Câmpulung, pentru a-l determina pe acesta sa solutioneze cu celeritate dosarul penal nr. 975/###/P/2024, in care denunțătorul este cercetat sub aspectul savarsirii infracțiunii de conducerea unui autivehicul cu permisul suspendat (…)  în toamna anului 2024, a falsificat un înscris oficial, respectiv o ordonanță prin care s-ar fi dispus neînceperea urmăririi penale față de denunțător, prin contrafacerea scrierii și a subscrierii, de natură să producă consecințe juridice”, după cum reiese din rechizitoriul procurorilor.

La audieri denunțătorul le-a spus anchetatorilor că pe 16 mai 2024 a fost sunat de un polițist de la Poliția Câmpulung care îl chema la audieri, în dosarul penal ce urma să fie întocmit pe numele lui, privind conducerea cu permisul suspendat. În aceeași lună denunțătorul s-a întâlnit cu agentul Petrin Laurențiu I. pe care îl cunoștea dinainte și despre care știa că lucrează la poliţie şi l-a întrebat dacă exista vreo soluţie să „demareze” mai repede dosarul şi să obţină permisul. Subofițerul i-a spus să il lase puţin, să vorbească „pe unde poate”. Ulterior, i-a zis că a vorbit cu prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, care i-a spus că mai așteaptă un răspuns de la prim-procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Argeș dar „o să îl coste scumpişor”. Din dorința de a scăpa de cercetare și a avea permisul de conducere câmpulungeanul i-a promis polițistuluă că dă oricât.

A mințit că va da banii procurorului

La o altă întâlnire, agentul de poliție i-a spus bărbatului că  „că s-a rezolvat”, că până la 01 septembrie 2024 va avea permisul, dar îl costă 3.000 euro. Din suma solicitată a primit 1.500 de euro urmând ca diferența să fie achitată când denunțătorul obținea permisul.” Totodată, inculpatul i-a precizat denunțătorului, astfel cum acesta din urmă a declarat, că cei 3000 euro sunt pentru domnul (…) nu pentru el, că el nu-i cere nimic, şi că (…) i-ar fi cerut banii aceia, pentru rezolvarea dosarului în care era cercetat. (…) Astfel, denunțătorul a așteptat până la data de 01 septembrie 2024 să se întâmple cele promise, întrebându-l între timp pe inculpat dacă a mai rezolvat ceva și care este starea dosarului, iar inculpatul i-a raspuns fie că domnul prim-procuror e la spital, fie că e în concediu, fie că el este plecat în străinătate, pentru ca, în final,  să-i prezinte  o ordonanță cu numărul dosarului 975/###/P/2024, prin care se dispusese neînceperea urmăririi penale faţă de denunțător si în care, în calitate de emitent al actului, era mentionat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, document ce era semnat si stampilat. Potrivit martorului-denuntator, in aceeași zi în care el a primit de la inculpat ordonanţa susmentionata, a mers cu inculpatul la I.P.J. Argeș, pentru a obține permisul de conducere, institutie unde a completat o cerere pentru restituirea permisului, la care a atașat această ordonanță şi dovada înlocuitoare a permisului de conducere”, scrie în documentul procurorilor.

S-a dus cu denunțătorul în sediul IPJ Argeș ca să-l mintă

Ca să-l păcălească pe denunțător, agentul de poliție s-a prefăcut că predă el însuși documentele, mascarda având loc chiar în sediul IPJ Argeș.  ”Cererea de restituire a permisului împreună cu cele două documente, au fost predate de catre denunțător inculpatuui care a susținut că le va duce la comandantul Serviciului Rutier, si apoi a urcat cu aceste documente la etajul instituției, coborând ulterior fără ele si spunandu-i denuntatorului că trebuie să aștepte 15 zile pentru răspuns, ca acesta să rămână definitiv. Inculpatul nu i-a dat denuntatorului niciun document din care să rezulte că el ar fi depus cererea sa, ordonanța şi dovada la I.P.J. Argeș, ci i-a spus să revina dupa două săptămâni”, mai scrie în rechizitoriu.

Închisoare cu suspendare

Când au trecut cele 15 zile, subofițerul l-a mințit pe denunțător că trebuie să susțină un examen pentru redobândirea permisului și chiar a susținut că ”i-a aranjat” și a promovat fără să se prezinte în sala de examen, afirmând: „bravo băiat! ai luat 13 din 15, atât s-a putut”, după cum a scris într-un mesaj pe WhatsApp pe care i l-a trimis celui de la care a primit mita. A continuat cu o serie de minciuni, care mai de care mai ingenioase, până când denunțătorul a sesizat autoritățile și omul legii a ajuns în arest. La scurt timp a demisionat. Drept dovadă, denunțătorul a depus și multe convorbiri pe WhatsApp pe care le-a avut de-a lungul timpului cu agentul. Când a fost trimis în judecată a recunoscut acuzațiile. A fost condamnat de Tribunalul Argeș la 2 ani şi 8 luni închisoare, cu suspendare, având un termen de supraveghere de 3 ani. Decizia nu este definitivă, ci poate fi atacată cu apel.

 

hacklinkJojobet GirişBetcioBetcioFree Pornivermectin tabletMadridbetMadridbetPusulabetmeritbetmarsbahisCasibom GirişartemisbetperabetmeritbetpokerklasTophillbetmarsbahis girişcasibomJojobet GirişcasibomCasibom GirişMarsbahis GirişHoliganbetmatbetbetebetJojobetHoliganbet GirişMarsbahis