Probabil că toți ne întrebăm ce înseamnă să fii atât de bun încât să te iubească oamenii. Am întâlnit de curând o poveste de viață uluitoare, povestea unui om care a fost și este, în mod sigur, atât de bun încât oamenii din jurul lui au adus un omagiu bunătății sale. Nu invidiez pe nimeni, nici pe acest om, îl iau însă ca reper al oricărui proiect de viață. Acesta este motivul pentru care dau la o parte oricare alt subiect și mă grăbesc să vă spun o poveste.
Nu de mult, pregătind o carte de interviuri cu personalități din diferite domenii, i-am pus o serie de întrebări actorului și regizorului Tavi Costin, aflat în acest moment în poziția de manager al Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea. Pentru a nu rupe din context, voi transcrie aici modul cum, din vorbă în vorbă, am ajuns la povestea actorului Volin Costin, tatăl lui Tavi.
xxx
- Spuneți-mi, cum este să ai un tată actor? În genere, băieții își doresc – vorbesc generic – să aibă un tată pilot, să-l aibă polițist, să-l aibă boxer, nu știu, fotbalist…
Eu am avut norocul să-i am pe toți. Pentru că tata, fiind actor, a putut să fie, pe rând, și pilot, și boxer…
- Înțeleg. Dar îl puteați privi ca pe un om serios? Mă interesează chestiunea asta.
Da. Una dintre primele mele amintiri legate de teatru e de când aveam 3 sau 4 ani, la începutul anilor 1990, când tata a jucat într-un spectacol care se numea ”Însemnările unui nebun”, pe textul lui Gogol.
Și era o scenă în care el era legat de scaun și veneau unii și îl chinuiau, era torturat. Și țin minte că m-am ridicat în picioare și am început să țip să nu-l mai bată pe tata, pentru că, fiind copil, nu reușeam să-mi dau seama de… Adică, în capul meu era tata și nu era o diferență între el actor, el om. Bariera încă nu era creată, în capul meu, între actul artistic și realitate. Mie mi se părea că tata își ia bătaie și era biciuit, schingiuit și aruncau niște apă pe el.
Evident, ca orice copil, ca orice băiat, am avut momente de răzvrătire față de tatăl meu. Așa a funcționat în cazul meu, nu vreau să generalizez, dar în cazul meu așa a funcționat relația tată-băiat. A fost una pe contre, tot timpul ne-am contrat. Până și legat de această meserie. Înainte să mă vadă jucând, nu era deloc de acord cu ideea mea stabilită dinainte, să joc, că vreau să devin actor. Pentru că știa că e o meserie grea, pentru că se gândea, probabil, că nu am ce căuta, pentru că se gândea, probabil, că nu sunt talentat. Se poate întâmpla să ai un tată actor și să nu fii deloc talentat sau invers.
Relația mea cu tatăl meu e una specială, în momentul de față. A suferit un atac cerebral acum 9 ani, e paralizat pe jumătate de corp și nu mai poate să vorbească. El joacă în continuare – ceea ce este un lucru incredibil! – doar că e altă raportare.
- Dar ce joacă?
Ăsta a fost și șocul meu. Ideea e că el chiar poate juca!
Joacă în vreo 4 sau 5 spectacole, în teatrul din Botoșani.
- Fără să vorbească?
Fără să vorbească. Sau vorbind, dar unde poate să spună da sau nu. Și reușește să joace! Ceea ce e un lucru incredibil și dovedește dorința lui de a rămâne în mediul asta. Și faptul că oamenii s-au coagulat în jurul lui și i-au oferit oportunitatea de a mai juca. Pentru că, teoretic, ar fi putut să-i spună ”aia e, s-a întâmplat…”.
- I-au căutat roluri, i-au căutat piese…
I-au căutat roluri, i-au căutat partituri, i-au căutat piese, l-au introdus și l-au păstrat în trupă, da.
- Extraordinar!
Ceea ce e un lucru care arată, în primul rând, faptul că oamenii au un caracter foarte frumos și faptul că el și-a adunat în jurul lui niște oameni care au putut să facă asta pentru el, că l-au ajutat într-un mod atât de profund și de uman, din punctul meu de vedere.
- Este teribil! Și înseamnă că memorează?
Memorează, da! Problema lui e legată de faptul că i-a fost afectată partea dreaptă a creierului, partea care se ocupă de vorbit. El înțelege perfect! Comunică cu noi prin diferite semne, ne arată, chiar și prin telefon. Adică, comunicarea există. Dacă stai ceva timp cu el începi să-ți dai seama că are un limbaj specific lui și poate să comunice. Are un prieten și un coleg care a scris și un text bazat pe drama, dacă putem să o numim așa, pe care a trăit-o el. Un text care se joacă în Iași.
Asta vă ziceam, relația mea cu el e diferită acum. În capul meu, cel puțin, sunt două etape: înainte de accident și după accident. Înainte de accident, era altă dinamică, pentru că era în formă, era directorul teatrului, avea altă poziție, era foarte energic.
Acum, energia e puțin diferită, e altfel, dar tot același a rămas.
- Înțeleg…
xxx
Cât de bun om trebuie să fii pentru ca grupul să reacționeze în acest fel? Probabil că trebuie să fii bun ca Prințul Mîșkin, să fii așa cum propune Sfântul Apostol Pavel: „Fiți buni unii cu alții, miloși, și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos”.
Volin Costin este bine, joacă în spectacole, este activ pe rețelele sociale.
Bunătatea nu ți-o poți evalua singur, e nevoie de oamenii din jurul tău, iar cei din jurul lui Volin Costin l-au considerat teribil de bun, mai bun decât omul lui Bertold Brecht – Omul cel bun din Seciuan.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
