Meteorologii au realizat prognoza vremii până pe 29 iunie. Potrivit acesteia, până în data de 19 iunie, vremea va fi călduroasă, izolat va deveni caniculară, cu o medie a maximelor ce va urca până la 33 de grade Celsius, iar cea a minimelor va fi de 16…17 grade. Ulterior, până la finalul acestei săptămâni, valorile termice vor fi în scădere până la medii ale temperaturilor maxime de 27 de grade și ale minimelor de 13 grade. În a doua săptămână, mai ales la începutul acesteia, vremea se va încălzi, media valorilor diurne va oscila între 31 și 33 de grade, iar a celor nocturne va crește de la 13 la 16 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai mare în jurul datei de 21 iunie și după data de 25 iunie.
I.I