Directoarea unei școli din județul Argeș a fost condamnată la 1 an și 2 luni închisoare, cu suspendare, după ce a fost judecată pentru înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele în formă continuată. Inculpata a făcut cu procurorii un acord de recunoaștere care s-a judecat la Judecătoria Pitești.
Femeia în vârstă de 57 de ani, director al unei școli din nordul județului, a obținut trei credite de la diverse case de ajutor reciproc falsificând anumite date în cererile depuse. Se consideră că a comis infracțiunea de înșelăciune pentru că a obținut un folos, respectiv împrumutul, făcând declarații false. ”La data de 30.01.2025 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr. ####/280/2025, acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova cu inculpata (…) cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune sub formă continuată, faptă prev. de art. 244 alin. 1 și 2 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, faptă prev. de art. 322 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., ambele cu reținerea art. 38 alin. 1 C.pen. În actul de sesizare a fost reținut, în esență, următoarea situație de fapt: În perioada mai 2020-august 2-21), inculpata a încheiat, în calitate de titular, 3 contracte de credit declarând în fals că nu mai are alte credite contractate, determinând astfel reprezentanții CAR Concordia Pitești, CAR Prietenia, CAR Metropolitan să îi acorde împrumuturi în valoare totală de 192.000 lei. De asemenea, instanța reține că inculpata a folosit cereri care au fost completate la rubrica „Rate lunare” cu sume mult mai mici decât cele pe care le avea de achitat în realitate ( 3 acte material).”, se precizează în motivarea Judecătoriei Pitești care a admis acordul de recunoaștere.
”O persoană bine integrată în societate”
La data a care a fost înregistrat dosarul pe rolul instanței, unul dintre credite era achitat integral și celelalte două erau achitate parțial. De altfel, chiar judecătorii, în motivarea lor, spun că directoarea a plătit ratele la timp. ”De asemenea se reţine faptul că inculpata a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina sa, a acceptat încadrarea juridică a acestora şi de asemenea, şi-a manifestat acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii. Totodată, instanța reține că inculpata este o persoană bine integrată în societate, fiind directorul Școlii Generale nr. 1 (…) se află la primul contact cu legea penală, a respectat graficele de rambursare ale tuturor creditelor, unul dintre acestea fiind rambursat în integralitate, iar pentru celelalte două inculpata efectuează regulat plăți în vederea acoperirii integrale”, scrie în motivarea sentinței.
Condamnare cu suspendare
Vineri 12 iunie, Judecătoria Pitești a dat sentința și a aplicat ”cuantumul pedepsei la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpată”. Mai exact 1 an închisoare pentru înșelăciune în formă continuată și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Directoarea școlii a fost condamnată la ” pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoarea la care va adăuga 1/3 din cealaltă pedeapsă, respectiv 2 luni închisoare, urmând a se stabili în final pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni închisoare”. Pedeapsa este cu suspendare. Termenul de supraveghere fixat de magistrați este de 2 ani, timp în care inculpata are mai multe obligații: ” a) să se prezinte la serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă”. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.