Hoții au tăiat din pădurea pe care un pădurar ar fi trebuit să o supravegheze, peste1.700 de arbori, ceea ce i-a adus angajatului din cadrul Ocolului Silvic Topoloveni, o condamnare pentru neglijență în serviciu. Acesta a declarat apel, iar Curtea de Apel Pitești a dat sentința definitivă. Pădurarul rămâne cu condamnarea de 2 ani.
Cristi H., pădurar în comuna Călinești, din anul 2017, a fost trimis în judecată după ce reprezentanții Ocolului Silvic Topoloveni au constatat că într-un interval de 4 luni, hoții au tăiat ilegal 1787 arbori din pădure. Totul a ieșit la iveală în urma a două controale efectuate de șefii lui. După primul control, din perioada iulie-august 2020 au fost decoperite 951 de cioate, rămase după tăierea ilegală a arborilor nemarcați. La al doilea control, început la 20 de zile după ce s-a încheiat primul, reprezentanții Ocolului Silvic Topoloveni au mai constatat lipsa altor 836 copaci. Pădurarul este acuzat că ”În calitate de pădurar al Ocolului Silvic Topoloveni, titular al Cantonului nr. 4 (…), situat pe raza comunei Călinești a încălcat, din culpă, îndatoririle de serviciu prin încălcarea prevederilor legale privind atribuțiile de serviciu ce îi reveneau în calitate de pădurar, astfel că acesta nu a apărat integritatea fondului forestier al cărui titular era, motiv pentru care în perioada 15.04-20.08.2020 autori necunoscuţi au tăiat fără drept şi au sustras 1.787 arbori, de specii diferite, rezultând un prejudiciu în valoarea totală de 51.869,81 lei, fără TVA, care depăşeşte de 316,27 ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior”, reiese din rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni.
Susține că romii îl urmăreau și acționau după ce pleca
Inculpatul era obligat să efectueze patrulări zilnice în fondul forestier pe care îl avea în pază. De asemenea semnase condica de prezență ceea ce, teoretic, însemna că a fost la serviciu și a verificat zona. Pădurarul a susținut că romii îl urmăreau când pleca din pădure și atunci acționau. ”În cursul procesului penal inculpatul a negat săvârşirea faptei de care este acuzat, s-a prezentat în faţa organelor judiciare ori de câte ori a fost chemat în cursul urmăririi penale, însă a recunoscut parțial acuzaţia adusă, invocând faptul că se afla în imposibilitatea de a realiza un control efectiv al întregului canton, având în vedere suprafața acestuia, respectiv 543 ha și a mai justificat neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu prin aceea că suprafața de pădure în cauză este situată în proximitatea unui sat de romi, accesul se realizează pe drumurile de exploatare din pădure, precum și prin spatele locuinței acestora, astfel încât era urmărit de către aceștia care acționau în momentul în care nu era în zonă” a spus Cristi H. în fața judecătorilor.
Trebuie să plătească arborii furați!
În martie 2025 pădurarul a fost condamnat la 2 ani închisoare, cu suspendare, fiind obligat să presteze 80 de zile de muncă în folosul comunității. Cristi H. a declarat apel iar Curtea de Apel Pitești a dat zilele trecute, sentința definitivă. Pădurarul a rămas cu condamnarea de 2 ani, cu suspendare. Mai mult, este obligat să achite paguba de aproximativ 52.000 lei. Decizia este definitivă.