Un bărbat, de 39 de ani, din comuna Rătești, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani pentru instigare la furt calificat. Acesta își va ispăși pedeapsa în penitenciar după ce a trimis trei minori, de 14, ani, 15, ani, respectiv 16 ani, să fure păsări din gospodăria unui consătean. La rândul lor, micii hoțomani au fost condamnați la măsura educativă a supravegherii pe o perioadă de 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Cu o condamnare cu suspendare s-a ales și un complice al bărbatului, cel care a dat pontul și și a sta de șase ca să nu fie prinși făptașii în timp ce furau păsările.
Marian M. era recidivist fiind condamnat, cu suspendare, într-un dosar de furt. La data comiterii faptei, în martie 2021, bărbatul în vârstă de 39 de ani, se afla în recidivă postexecutorie, fiind încă în termenul de supraveghere. Acesta i-a spus unui minor că i-au mâncat câinii toate păsările din ogradă și i-a propus puștiului să-i în facă rost de altele, prin orice mod, și el îi va plăti 70 de lei înainte și 300 de lei după ce va aduce ”marfa”. Puștiu a promis că va face rost de găini și a convins alți doi minori să mergă cu el la furat. Un alt localnic, prieten cu inculpatul i-a dat pontul minorului cum că o vecină de-a lui are mai multe păsări și va fi plecată din localitate. Mai mult atunci când cei trei adolescenți au comis furtul, complicele i-a supravegheat ca nu cumva să fie prinși. ”…inculpatul Marian M. cu intenţie, l-a determinat pe inculpatul minor (…) să sustragă mai multe păsări domestice în folosul său, astfel că în seara zilei de 04.03.2021, în jurul orei 21:00, inculpaţii minori au pătruns fără drept în gospodăria persoanei vătămate situată în sat Răteşti, timp în care inculpatul (…) din curtea sa, a asigurat supravegherea zonei, după care inculpaţii minori au sustras 14 păsări domestice (10 raţe şi 4 găini) în valoare de circa 800 lei, care în aceeaşi seară au fost predate inculpatului”, scriu procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni în rechizitoriu.
I-a mințit pe anchetatori
A doua zi după comiterea faptei, când minorii au fost luați la întrebări de polițiști, au povestit totul. Au spus cum au rupt o plasă de sârmă și au intrat în ograda unde erau păsările, le-au prins, le-au pus în niște plase și l-au sunat pe Marian M. spunându-i că au păsările. Acesta a venit cu mașina și i-a luat pe micii găinari de la locul faptei, păstrând el păsările. Când s-a trezit cu oamenii legii în curte, Marian M. a susținut că el a cumpărat înaripatele și nu știe cum le-au procurat minorii. ”Judecătorul de la prima instanţă a reţinut caracterul nesincer al declarației inculpatului, arătând că acesta a transpărut din însuși cuprinsul declarației sale, fiind lipsită de o justă cauză remitere unor sume de bani tuturor celor 3 inculpați minori și promisiunea unor sume adiționale de bani acestora”, scriu judecătorii în motivarea sentinței dată de Judecătoria Topolovei în octombrie 2024.
Condamnat cu executare
Marian M. a atacat sentința precizând că el a discutat doar cu unul dintre minori și i-a spus doar să îi procure păsările dacă știe pe cineva care are de vânzare, nu să le fure. A insistat asupra faptului că nu este responsabil de faptul că alți doi minori au participat la furt. Curtea de Apel Pitești a respins apelul și bărbatul a fost condamnat definitiv la 3 ani închisoare cu executare. Luni, 23 iunie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni au pus în executare mandatul de executarea pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Topoloveni, l-au ridicat pe Marian M. și l-au dus la Penitenciarul Mioveni.