Înainte de a predica despre Sfânta și Dumnezeiasca Euharistie, Domnul Iisus Hristos săvârșește minunea înmulțirii pâinilor (Ioan 6, 1-14), ca să arate că El poate să hrănească nu doar trupul, ci și sufletul. Oamenii au fost bucuroși că s-au săturat trupește, dar Mântuitorul îi chema la ceva mult mai adânc: la hrana cerească.
După ce au mâncat, mulțimile L-au căutat din nou, dar Iisus le spune limpede: „Mă căutați nu pentru că ați văzut minuni, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat. Lucrați nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne spre viața veșnică, pe care v-o va da Fiul Omului” (Ioan 6, 26-27).
Acea hrană veșnică este chiar Sfânta Împărtășanie. Hristos le spune mai departe: „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6, 35) și „Pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este Trupul Meu” (Ioan 6, 51).
Sfânta Euharistie nu este o simplă răsplată pentru vrednicie morală, ci leac de mântuire și izvor de sfințenie, „al Testamentului celui nou, care pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei 26, 28); nu o primim pentru că suntem fără păcat, ci pentru că dorim iertarea și unirea cu Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor.
Preotul spune: „Să luăm aminte! Sfintele (Taine), sfinților!” Cu alte cuvinte: iată, ceea ce vedeți este Taina vieții veșnice. Veniți, deci, cei care voiți să vă împărtășiți dintr-însa, dar nu toți, ci numai cei care sunt sfinți.
Credincioșii răspund: „Unul (este) Sfânt, unul (este) Domn: Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl” (Filipeni 2, 11). Ei vor să spună că nimeni nu are sfințenia de la sine, ci doar Dumnezeu. Iar prin „sfinți” înțelegem aici nu numai pe cei desăvârșiți, ci pe toți cei care se nevoiesc spre desăvârșire, pe drumul asemănării cu Hristos.
În rugăciunea domnească cerem „Pâinea noastră cea spre Ființă”, așa scrie în greacă (ton arton imon ton epiousion) și așa ar trebui mai ales să rostim în Sfânta Liturghie. Nu cerem doar pâinea pământească, cea trecătoare, ci pe cea cerească, Trupul lui Hristos, care ne ține cu adevărat în viață. Traducerea „cea de toate zilele”, venită pe filieră apuseană, nu este greșită, dar nu redă deplin adâncimea și taina acestei cereri pe care ne-a lăsat-o iubitul nostru Domn.
1. Avem voie să bem apă înainte de Sfânta Liturghie?
Da. Puțină apă nu anulează ajunul euharistic, mai ales în cazul copiilor, al bătrânilor sau al celor cu slăbiciuni trupești. Nu bem însă alte băuturi (ceai, cafea, sucuri etc.). Dacă suntem bolnavi, putem lua medicamentele pentru trup, dar cu binecuvântarea duhovnicului. Dumnezeu nu privește doar la literă, ci și la inimă, la intenție și la scopul pentru care facem un lucru.
2. De ce ne rugăm înainte și după Sfânta Împărtășanie?
Pentru că rugăciunea ne trezește duhovnicește și ne pregătește. Înainte de a-L primi pe Hristos, ne rugăm ca să ne curățim mintea și inima (există aproximativ 12 rugăciuni pregătitoare în canonul Sfintei Împărtășanii). Iar după ce ne-am împărtășit, ne rugăm cu recunoștință, pentru că Hristos este acum în noi și avem nevoie să-I păstrăm prezența în inimă.
3. Ce se întâmplă cu pâinea și vinul în timpul Sfintei Liturghii?
În Ortodoxie, nu vorbim despre un simplu simbol comemorativ, ci despre o prefacere tainică: prin chemarea preotului, care este în comuniune cu Biserica, Duhul Sfânt coboară și preface pâinea și vinul în Trupul și Sângele lui Hristos. Se rostește rugăciunea: „Doamne, Cela ce pe Preasfântul Tău Duh L-ai trimis în ceasul al treilea Apostolilor Tăi (în camera cea de sus), pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci Îl înnoiește întru noi care ne rugăm Ție.” Aceasta este inima Sfintei Liturghii, iar apogeul este împărtășirea cu Sfintele Daruri.
4. Ce fel de pâine și vin se folosesc la Sfânta Liturghie?
Se folosește doar pâine curată din grâu, numită prescură (de preferat din făină integrală) și vin natural roșu, fără adaosuri. Totul trebuie să fie curat și adus cu evlavie, fiindcă se aduce înaintea lui Dumnezeu, în Biserica Dumnezeului Celui Viu.
5. Cum este Hristos prezent în Împărtășanie?
Adevărat și deplin: cu Trupul, Sângele, Sufletul și Dumnezeirea Sa. Hristos nu Se împarte, nu Se micșorează. În fiecare părticică este întreg Hristos. Când preotul frânge Agnețul, rostește: „Se frânge şi Se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce Se frânge şi nu Se desparte, Cel ce Se mănâncă pururea şi niciodată nu Se sfârşeşte, şi pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte.”
6. Se împarte Hristos când se frânge Sfânta Pâine?
Nu. Deși prescura se frânge, Hristos rămâne întreg în fiecare bucățică. El Se dă întreg fiecăruia, fără să Se împuțineze.
7. Ce trebuie să facem ca să ne împărtășim cum se cuvine?
* Să credem că primim cu adevărat Trupul și Sângele lui Hristos.
* Să fim spovediți și curățiți de păcate mari.
* Cei care postesc de fel miercuri, vineri și în cele patru posturi ale anului pot primi Împărtășania fără un post suplimentar.
* Să ne rugăm cu inimă smerită, înainte și după Sfânta Împărtășanie.
* Să fim prezenți la Liturghie, să ascultăm Evanghelia și să ne apropiem mai des de Potir (cu pregătire și binecuvântare), pentru ca, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, Hristos să „ia chip” în noi (Galateni 4, 19).
8. De ce e atât de important să credem că primim Trupul și Sângele lui Hristos?
Pentru că „fără credinţă nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cel ce se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că Se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei 11, 6). Împărtășirea nu este magie, ci lucrarea reală a harului în viețuirea noastră. Dacă nu credem, primim Taina spre osândă, nu spre mântuire. Hristos a spus: „Acesta este Trupul Meu… Acesta este Sângele Meu”, iar Sfântul Apostol Pavel întărește: „Să se cerceteze însă omul pe sine și așa să mănânce din pâine și să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea, nesocotind Trupul Domnului” (I Corinteni 11, 28-29).
9. De ce nu ne putem împărtăși dacă suntem în păcat de moarte?
Pentru că am fi asemenea lui Iuda vânzătorul: L-am primi pe Hristos, dar cu inima întunecată. Iar Sfânta Împărtășanie, primită în stare de păcat de moarte, devine foc arzător. De aceea, mai întâi ne spovedim cu sinceritate, ne curățim, și abia apoi ne apropiem de Potirul Vieții. Cu binecuvântarea duhovnicului, ne putem împărtăși la două-trei Liturghii cu aceeași spovedanie, dacă nu am săvârșit între timp păcate opritoare de la Sfânta Împărtășanie, adică păcate de moarte sau strigătoare la cer.
10. Copiii și postul pentru Împărtășanie
De la vârsta de 6-7 ani, copiii încep treptat să postească miercuri și vineri, precum și în cele patru posturi de peste an. Postul copiilor se face cu discernământ și blândețe: se scoate carnea, dulciurile în exces, se limitează timpul petrecut pe virtual. Nu sunt lipsiți neapărat de ouă și lactate, dar nici nu trebuie să se îmbuibe. Toate acestea se stabilesc de duhovnic, la prima spovedanie, eventual în consultare cu un medic pediatru credincios sau cu un preot cu pregătire medicală.
11. Ce facem în caz de boală gravă sau stare de inconștiență?
Doar cei bolnavi grav, pruncii sau cei care nu pot merge la biserică pot fi împărtășiți acasă sau în spital. Dacă bolnavul este în comă și a fost necredincios toată viața, preotul nu are voie să-l împărtășească, pentru că nu știm dacă a dorit cu adevărat această Taină. Dar dacă omul a trăit în Biserică, s-a rugat, s-a spovedit și s-a împărtășit, atunci preotul are îndrăzneala să-l împărtășească, fie cu o picătură de Sfânt Sânge, fie cu o părticică din Sfintele Daruri, în funcție de starea sa. Aceasta este o excepție, făcută doar cu discernământ și conștiință duhovnicească.
12. Când venim la Potir?
Când auzim chemarea: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați”, ne apropiem în liniște și cu evlavie.
* Se împărtășesc mai întâi slujitorii bisericești: ipodiaconi, citeți, cântăreți.
* Apoi călugării nehirotoniți.
* Urmează bărbații, începând cu cei mai în vârstă, apoi femeile și copiii.
* Ne apropiem cu mâinile încrucișate pe piept (tradiția slavă) sau cu mâna pe inimă (tradiția greacă).
* Din motive practice, nu este recomandat ca fiecare să țină o lumânare aprinsă. Dar se poate pune o singură lumânare aprinsă în fața Sfintelor Uși, care să ardă pentru toți cei care se împărtășesc – semn că toți suntem un singur Trup în Hristos.
13. De ce femeile își acoperă capul în biserică, mai ales la rugăciune și împărtășire?
Sfântul Apostol Pavel spune: „Femeia să aibă semn de smerire pe cap, pentru îngeri” (I Corinteni 11, 10).
* Acoperirea capului nu este doar un obicei, ci un gest de evlavie, modestie și ascultare.
* În vechime, lipsa acoperământului putea semăna cu obiceiuri păgâne sau chiar cu desfrâul.
* Deși vremurile s-au schimbat, gestul rămâne valabil, pentru că arată discreție, sfințenie și respect față de prezența lui Dumnezeu și a îngerilor. Acoperirea capului femeii se face și din raţiuni de ordin moral, pentru a-şi ascunde „împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe” (cf. I Petru 3, 3), deşi părul îi este dat ca acoperământ (cf. I Cor. 11, 15). Dacă o fată nu știe încă acest lucru sau, dintr-un motiv întemeiat, nu a avut eșarfă la ea, nu o judecăm. Ci îi spunem cu blândețe pentru viitor. Scopul este îndreptarea și creșterea duhovnicească, nu osândirea. A acoperi sau a descoperi capul în biserică nu este o simplă tradiţie populară, ci o rânduială a Bisericii, statornicită încă din vremea Sfinţilor Apostoli. Această rânduială este reflectată şi în tradiţia iconografică ortodoxă: Maica Domnului este înfăţişată cu capul acoperit, asemenea femeilor cuvioase, în timp ce sfinţii bărbaţi, cu excepţia unor ierarhi sau cuvioşi, apar de regulă cu capul descoperit.
14. După ce ne împărtășim, avem voie să sărutăm pe cineva imediat?
Biserica ne îndeamnă să nu sărutăm pe nimeni imediat după Sfânta Împărtășanie, nu ca o interdicție rigidă, ci din evlavie față de Hristos, care Se află în noi. Tot din același respect, suntem chemați să nu scuipăm, să nu vorbim necuviincios, pentru că trupul nostru este templu al Duhului Sfânt. „Oare nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, care este în voi și pe care-L aveți de la Dumnezeu?” (I Corinteni 6, 19). Unii evită să sărute chiar și sfintele icoane, de teamă să nu semene cu Iuda, care, după ce s-a împărtășit la Cina cea de Taină, L-a vândut pe Domnul cu o sărutare. Dar nu gestul în sine este greșit, ci starea inimii. Dacă iubirea noastră este curată, și gesturile noastre rămân curate. Nu lucrurile exterioare întinează Sfânta Împărtășanie, ci păcatele săvârșite cu voia, după ce L-am primit pe Hristos. După Împărtășanie se ia anafură și, în unele locuri, și agheasmă – nu pentru a completa Taina, căci Euharistia este deplină în sine, ci pentru un motiv foarte practic și profund: ca nu cumva să fi rămas vreo părticică a Euharistiei în gură, iar din neatenție, printr-un strănut, tuse sau alt gest, să o scuipăm fără să ne dăm seama. Este o rânduială veche, plină de sens, care ne învață să prețuim cu toată ființa darul cel mai sfânt: Hristos însuși, Pâinea vieții, primit cu gura, cu inima și cu viața noastră întreagă.
Canonul 9 al Sfinților Apostoli, recunoscut de Biserica Ortodoxă și cuprins în „Pidalionul” lui Nicodim Aghioritul, precizează limpede:
„Toți credincioșii care intră în biserică și ascultă Scripturile, dar nu rămân la rugăciune și la Sfânta Împărtășanie, să fie afurisiți, ca unii ce aduc tulburare în Biserică.”
Acest canon, confirmat de Sinodul Trulan și preluat în colecțiile canonice ortodoxe, exprimă grija Bisericii pentru păstrarea unității și sfințeniei adunării liturgice.
În Sfânta Scriptură este scris: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.” (Ioan 6, 56)
Hristos nu spune doar cel ce mănâncă și cel ce bea, ci folosește termeni care exprimă o stare continuă: mâncătorul (ho trógon) și băutorul (ho pínon). În limba română nu putem reda literal „mâncătorul Trupului Meu și băutorul Sângelui Meu rămâne întru Mine și Eu întru el” fără a pierde frumusețea și curgerea limbii, dar sensul rămâne esențial.
Ceea ce ne arată Mântuitorul aici este că nu e vorba de o simplă acțiune punctuală, o Împărtășanie rară, o dată pe an sau doar la marile sărbători, ci de o comuniune continuă, vie, permanentă. A fi mâncător și băutor înseamnă a te hrăni neîncetat cu Hristos, a trăi din El, a rămâne în El.
La fiecare Sfântă Liturghie, se aduce pe altar una și aceeași Lucrare. Nu e o repetare, ci o actualizare tainică a aceleiași Jertfe de pe Cruce. Așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „şi Vineri, şi Sâmbătă, şi Duminică, şi în ziua mucenicilor, una şi aceeaşi Jertfă se săvârşeşte”. Cu alte cuvinte, Hristos Se jertfește mereu pentru noi, în fiecare Liturghie. Și tot Sfânta Scriptură ne spune: „De câte ori veţi mânca Pâinea aceasta şi veţi bea din Paharul acesta, moartea Domnului vestiţi, până când va veni.” (1 Corinteni 11, 26). A te împărtăși înseamnă să-L primești pe Hristos, dar și să-L mărturisești: că El a murit pentru tine, că El e viu, și că-L aștepți să vină din nou, la a Doua Venire.
În Corint, unii creștini ajunseseră să vadă Sfânta Împărtășanie ca pe un simplu simbol. Din cauza asta au apărut dezbinări. Și azi, unii gândesc la fel – dar Biserica ne învață că Hristos este cu adevărat prezent în Euharistie. Nu simbolic. Nu metaforic. Ci real. Viu. Adevărat.
Păstorii sufletești trebuie să se îngrijească ca bisericile și paraclisele în care se păstrează Sfânta Euharistie să fie deschise zilnic, sau cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru câteva ore, în momentele cele mai potrivite ale zilei. Astfel, credincioșii au posibilitatea să se roage în liniște în fața Sfântului Altar, acolo unde se află Sfântul Chivot, adică locul unde Hristos Se odihnește cu Trupul Său euharistic. Acesta este și motivul pentru care ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci atunci când trecem pe lângă o biserică: în acel loc este prezent Domnul nostru Iisus Hristos, real și viu. Să nu trecem nepăsători pe lângă biserică, ci să o privim ca pe o poartă spre cer. „Aceasta este poarta Domnului; drepţii vor intra prin ea.” (Psalmii 117, 20) Iar când avem ocazia, să intrăm și să ne închinăm Celui ce ne-a iubit până la moarte și ne așteaptă în Taina sfântă a altarului.
✒️ Protos. Prof. Vintilă Rafael
Paraclisul Universitar „Întâmpinarea Domnului” – Rectorat, Pitești
📣 Proiect cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, prin Sectorul Cultural și Comunicații Media și Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – ARHIEPISCOPIA ARGEȘULUI ȘI MUSCELULUI
