Procedura formării noului guvern s-a desfășurat fără nicio referire la ceea ce ar fi putut să se întâmple dacă în urmă cu șase săptămâni, alegerile ar fi fost câștigate de George Simion. Nimeni din partidele proeuropene nu suflă o vorbă despre psihoza creată de Călin Georgescu, despre nebunia electorală, despre electoratul înțelept care a făcut ca România să nu fie azi în siajul Rusiei și al Iranului. Această tăcere vinovată pare a ascunde anumite realități.
O parte dintre actorii noii puteri ignoră trecutul apropiat din cauza incapacității intelectuale de a se referi suficient de competent și nuanțat la fenomenul zis suveranist, la soluțiile propuse de promotorii acestei aberații, la diferența dintre ceea ce voiau să facă Georgescu & Simion și ceea ce este bine să fie făcut, cu sacrificiile de rigoare. Publicul, europenist sau georgist, ar fi putut astfel înțelege mai bine de ce drumul de azi e mai potrivit decât ceea ce propuneau adepții ”înțelepciunii ruse”. Poate că alți susținători ai coaliției de guvernare trec peste acest subiect din credința că astfel îl îngoapă definitiv, îl trec la accidentele irepetabile ale istoriei. Alții tac din oportunism, se tem că ar fi greșit înțeleși, ori că nu sunt suficient de consecvenți. În fine, există probabil și unii care cred că pot lăsa problema pe agenda serviciilor secrete.
Indiferent ce motive ar exista în amontele acestei situații, mi se pare la nivelul bunului simț că puterea instalată de electoratul cu vederi europene greșește. A fost o fractură în societate, au fost dialoguri ale surzilor, au fost valuri de ură revărsate pe rețelele de socializare, a fost speranță și a fost frustrare. Cred cu putere că este greșit să mergi mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, sperând că extremismul va fi drenat prin trecerea timpului, că peste trei ani nu se va mai auzi nimic din cele ce ne-au spart timpanele și ne-au albit nopțile.
Ne place sau nu ne place, peste cinci milioane de români au considerat că soluția pentru ieșirea din impas o reprezintă neutralitatea politică și militară, distributismul, naționalizarea resurselor și a terenurilor agricole, nu ceea ce vedem, adică mărirea TVA la lemne de foc, trecerea în șomaj a 20% din funcționarii de la birourile statului, creșterea impozitului pe dividende, impozitatea pensiilor de peste patru mii de lei etc. Tot peste cinci milioane de români au considerat că facem jocurile Franței, iar acum, când avem în CSAT trei miniștri de la ”reziști” și la Cotroceni un întemeietor sau strămoș, cum vreți să-i spuneți, al USR, toți acești votanți vor fi convinși de lideri și influenceri că au avut dreptate.
Fără curajul de a discuta, fără capacitatea de a explica, fără talentul de a convinge, extremismul se va întoarce. Cine nu înțelege sau nu vrea să înțeleagă că de șase săptămâni încoace organismul social continuă să secrete fiere, nu miere, iar această fiziologie va continua în anii ce vin, înseamnă că ori e egoist și gândește pe termen scurt, ori e mai mult sau mai puțin defect intelectual.
Una dintre temele preferate ale proeuropenilor a fost aceea că Georgescu e dus cu pluta, iar Simion are minte de găină, în consecință, trebuie votat un doctor în matematică cu lucrarea susținută pe Sena, nu pe Dâmbovița. Ce ne facem însă acum, când la Apărare îl avem pe Moșteanu, cu studii neomologate, la Externe pe o doamnă cu un CV subțire? Întrebarea banală este ce ar fi votat intelectualul român, dacă ar fi bănuit cine va face politica externă și cine va conduce Armata țării. Poate că mulți nu ar mai fi mers la vot.
S-a redus numărul de ministere, în schimb avem cinci vicepremieri, ceea ce poate fi util în procesul de guvernare, dar e clar enervant pentru electorat. La fel de enervant este și sentimentul că deja președintele și coaliția au cotcodăcit vreo 40 de zile și au ouat o mărgică. În fond, un elev deștept de liceu putea să se apropie binișor, cu prilejul unui referat, de lista de măsuri de austeritate pe care o tot auzim în mass media.
Apoi, mai avem o problemă, anume nu ni s-a spus și nu ni se va spune care este structura deficitului bugetar. Vor veni auriștii și vor încropi ei una, vor da ei o explicație, vor arăta că, de fapt, nici nu avem un deficit organic, ci unul rezultat din ajutorul dat Ucrainei și Republicii Moldova, din avansul pe armamentul second hand de la americani, pe dobânzile la împrumuturi. Nu vreau să cred că gura păcătosului adevăr grăiește.
În încheierea acestui articol, vreau să precizez că, față de guvernarea pușcărie pe care ne-o promiteau Georgescu și Simion, orice altă variantă este și va fi întotdeauna de preferat. În mod cert, actuala coaliție de guvernare nu ne va preda Federației Ruse, nu va alunga capitalul străin, nu va promova un naționalism delirant, nu va face din România oaia neagră a UE și NATO, nu ne va aduce în situația de a ne fi jenă că suntem români.
Sunt aceste aspecte suficiente? Nu ! Sunt obligatorii pentru o țară normală, dar nu garantează nimic pentru viitor, nici diminuarea filonului extremist, nici demnitatea națională, nici progresul.
La cum s-a format și a pornit, noua putere pare lipsită de forță, de coeziune, de imaginație, de empatie, de noroc și har.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
