Actualizare: A mai fost acordat prim ajutor și unei persoane de sex feminin, în vârstă de aproximativ 11 ani, cu atac de panică, dar care refuza transportul la spital.
Persoanele evacuate isi vor continua deplasarea spre București în trenul care a venit de la Campulung.
Știrea inițială:
Un incendiu izbucnit, luni dimineață, la o garnitură de tren Săgeata Albastră, în Gara Golești. Acesta se deplasa pe direcția Pitești-București și transporta aproximativ 90 persoane, care s-au autoevacuat.

Pompierii au intervenit cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 echipaje SMURD, o autospecială transport persoane victime multiple și o autospecială de descarcerare grea, au transmis reprezentanții ISU Argeș.

Incendiul a fost lichidat, s-au acordat îngrijiri medicale unei singure persoane de sex feminin, cu atac de panică, dar care refuza transportul la spital.
Urmează ca trenul sa își reia deplasarea după verificările suplimentare efectuate.













