Ați observat, în mod sigur, că ”suveraniștii” au rămas încremeniți în ideile lor, deși alegerile s-au încheiat. Psihologia a găsit răspuns la întrebarea: cum funcționează mintea fanaticilor politic?
În 2004, în timpul alegerilor prezidențiale din SUA, Drew Westen a folosit imagistica prin rezonanță magnetică pentru a surprinde în acțiune creierele partizanilor. Datele au demonstrat că informațiile neplăcute despre propriii candidați, cum ar fi imaginea lor în cătușe, produceau suferință, activând o rețea de zone asociate reacțiilor la pedeapsă. În schimb, nu s-a înregistrat nicio activitate crescută în cortexul prefrontal dorsolateral, zonă în care operează gândirea la rece. Imediat ce subiecților li s-a îndepărtat din fața ochilor imaginea cu preferații lor politici în cătușe, au început să vibreze centrii majori de recompensare din creier. ”Șobolanii care pot apăsa un buton pentru a-și stimula electric centrii de recompensare vor continua să apese până se vor prăbuși, răpuși de foame”, comentează Jonathan Haidt, pe marginea experimentelor lui Westen, în celebra sa carte ”Mintea moralistă”.
Să ne mai întrebăm de ce sunt unii capabili să rămână fixați în ideile lor chiar dacă punerea în practică a acestor idei i-ar face să moară de foame?
Ca și la animale, la oameni, ideea că un individ face ceva important pentru supraviețuirea sa și a celorlalți dă o senzație de bine prin pulsații ale dopaminei în striatumul ventral. Heroina și cocaina dau dependență deoarece declanșează în mod artificial aceste eliberări de dopamină, explică Haidt, care dă un verdict teribil în materie de obsesii politice:
”Și, dacă acest lucru este adevărat, atunci s-ar explica de ce partizanii radicali sunt atât de încăpățânați, de obtuzi și de neclintiți în credințe care par adesea bizare sau paranoice. Exact ca acei șobolani, care apasă în continuare butonul, partizanii sunt pur și simplu incapabili să nu mai creadă în lucruri ciudate. Creierul lor partizan a fost recompensat de nenumărate ori, fiind capabil să se contorsioneze în așa fel încât să evite principiile nedorite. Fanatismul acestora poate crea o adevărată dependență”.
Trebuie să fim atenți la mesajul dat de ”suveraniști”, anume acel ”votăm masiv”. În context, cuvântul ”masiv” este cheia înțelegerii unui alt mecanism, anume acțiunea la unison a indivizilor, de parcă nu ar fi mai mulți și mai diverși, ci doar o singură persoană. Ori, se știe că o singură persoană nu poate raționa corect.
Jonathan Haidt insistă pe ideea că ”trebuie să fim precauți în legătură cu abilitatea unui individ de a raționa. Trebuie să privim fiecare persoană ca fiind limitată, precum un neuron. Un neuron se pricepe la un lucru: să perceapă influxul nervos care ajunge la dendrite și să decidă să trimită un puls prin axon. Un neuron, singur, nu e prea deștept. Însă, dacă așezi mai mulți neuroni în ordinea corectă, construiești un creier, obții un sistem emergent, care este mult mai inteligent și mai flexibil decât un neuron solitar. În același fel, fiecare raționalist individual se pricepe la un singur lucru, anume să găsească dovezi care să susțină punctul de vedere pe care îl are deja, de obicei din motive intuitive. N-ar trebui să ne așteptăm ca indivizii să emită judecăți bune, lipsite de prejudecăți sau imparțiale, mai ales când la mijloc se află interesul personal sau reputația respectivei persoane”.
Ce e de făcut? Tot psihologul amintit dă o soluție:
”Însă dacă îi aduni pe oameni în maniera potrivită, astfel încât unii să își folosească judecata pentru a invalida afirmațiile altora, iar toți acei indivizi se simt uniți printr-un țel sau o soartă comună, care le permite să acționeze în mod civilizat, pot crea un grup capabil să emită raționamente bune, ca parte a unui sistem social. Tocmai de aceea este important să avem diversitate intelectuală într-un grup sau o instituție unde obiectivul este să descopere adevărul”.
S-au confruntat, în recentele alegeri prezidențiale, două grupuri, unul care cerea să se voteze ”masiv”, militărește, ca și cum toți ar fi o singură persoană, iar celălalt care conținea indivizi care foloseau judecata pentru a verifica afirmațiile altora. Grupul compact este format din fanatici, celălalt grup, mai diversificat, devine un grup rațional, capabil să ajungă la adevăr.
Probabil că nu v-ați așteptat ca explicațiile lui Westen și Haidt să fie simple și, iată, nici nu sunt. Psihicul, mai ales cel uman, dar și al animalelor evoluate, este extrem de complex și își lasă cu dificultate descoperite tainele. Când trecem de la individ la grupuri, așadar de la psihologie la psihosociologie, lucrurile devin și mai complicate și e nevoie de răbdare pentru a le descifra.
Cine are această răbdare poate descoperi de ce fanaticii adepți ai lui Georgescu și Simion rămân pe poziții. Au făcut dependență, așa cum faci față de jocul de păcănele, iar renunțarea la picătura de dopamină, care să bucure creierul, este extrem de dificilă.
Nu văd nicio deosebire între dependenții de păcănele și fanaticii suporteri ai lui Georgescu & Simion. În această situație, consider că nu există o altă soluție decât să scoți păcănelele politicii în afara legii.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
