Un tânăr argeșean a murit în timpul unui zobor cu planorul. Acesta participa la Campionatul Național de Planorism organizat de Aeroclubul din Craiova. Emanuel Marcel But, tânărul pilot de 24 de ani, mort, a fost șef de promoție anul trecut la Facultatea de Mecanică și Tehnologie din cadrul Universității Politehnice București –Centrul Universitar Pitești. Era din Ștefănești și se pregătea să plece în Franța pentru un semestru de studiu.

Visurile lui Emanuel But de 24 de ani au fost spulberate, după ce planorul pe care îl pilota s-a prăbuşit sâmbătă, 19 iulie, pe un câmp între Caracal și Drăghiceni, în județul Olt. Emanuel Marcel But nu a mai putut fi salvat. Cei care l-au cunoscut mărturisesc că era un om și un pilot bun. În ziua fatidică, participa la Campionatul Național de Planorism organizat de Aeroclubul din Craiova și era clasat pe locul al doilea după primele trei probe. Deși avea experiență, colegi de-ai săi spun că ar fi făcut o manevră greșită. Concursul a fost suspendat, iar Aeroclubul României a deschis o anchetă internă. După accident, George Rotaru, director general la Aeroclubul României a declarat: „Un pilot cu experiență care urma și cursul de acrobație cu planorul, dar și obținerea licenței de avion, un tânăr implicat și care avea rezultate bune la acest campionat”.

A terminat facultatea ca șef de promoție
În anul 2024, argeșeanul a absolvit Facultatea de Mecanică și Tehnologie din cadrul Universității Politehnice București –Centrul Universira Pitești ca șef de promoție. Într-o înregistrare realizată de UPIT Media, Emanuel povestea că visul lui era să lucreze într-o companie unde să dezvolte tehnologii care să aducă un impact real în societate. ”Sunt Emanul Marcel But și sunt șeful de promoție al Facultății de Mecanică și Tehnologie iar acesta este locul în care am studiat în cei patru ani de facultate. Încă de mic mi-a plăcut să creez și să inovez, iar vizita din cadrul liceului la această facultate m-a făcut să decid că aceasta este facultatea pe care trebuie să o urmez (…) Pe viitor mă văd lucrând într-o companie în care să dezvolt noi tehnologii care să influențeze pozitiv atât mediul cât și societatea în care trăim”.

Urma să plece în Franța
Apropiații sunt șocați de pierdere, mai ales că tânărul se pregătea să plece în Franța pentru un semestru de studiu. Imediat după ce s-a aflat despre deces mulți prieteni au postat pe rețelele de socializare mesaje de condoleanțe. Reprezentanții Facultății de Mecanică și Tehnologie au transmis pe contrul de Facebook următorul mesaj: ”Emanuel But zboară cu îngerii. O veste cutremurătoare, But Marcel Emanuel nu mai este printre noi, a plecat atât de devreme! Emanuel a fost un tânăr extraordinar, se remarca prin seriozitate, rigoare, sensibilitate și entuziasm desăvârșit pentru tot ceea ce realiza, studiu și pasiuni. Era respectat de profesorii săi pentru dedicarea, profesionalismul și perseverența sa și iubit de către colegi pentru bunătatea și noblețea caracterului său. Avea visuri mari și atât de multe planuri pentru viitoarea sa carieră. S-a remarcat în cei 5 ani cât a studiat la facultatea noastră, terminânnd șef de promoție anul trecut și fiind prezent la toate activitățile noastre, fiind un adevărat exemplu pentru ceilalți studenți. Transmitem sincere condoleanțe familiei! Dumnezeu să îl odihnească în pace”.














