947
În trei zile, de vineri până duminucă, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a 11 incendii în urma cărora au ars vegetație uscată, mărăciniș, miriște și deșeuri menajere.
Acestea s-au produs în următoarele zone: municipiul Pitești (trei incendii în urma cărora au ars aproximativ 1.000 mp vegetație uscată și mărăciniș și circa 30 kg deșeuri menajere), orașele Costești (au ars în jur de 5 mp de vegetație uscată) și Ștefănești (două incendii în urma cărora au ars aproximativ 700 kg deșeuri menajere) și comunele Rociu (au ars în jur de 1.000 mp de miriște), Albota (au ars aproximativ 10.000 mp de miriște), Rătești (au ars în jur de 10.000 mp miriște), Călinești (au ars circa 21.000 mp de vegetație uscată. La sosirea pompierilor, incendiul prezenta pericol de propagare la culturile din apropiere), Budeasa (au ars aproximativ 20 mp de vegetație uscată și în jur de 4 ml gard din lemn).

Încă de la debutul acestor evenimente, pompierii au derulat acțiuni de informare preventivă prin care le-au reamintit cetățenilor faptul că arderea necontrolată a vegetației uscate este strict interzisă, deoarece poate avea consecințe grave asupra mediului, solului, proprietăților și vieții oamenilor.
În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar, în contextul temperaturilor foarte ridicate, a secetei și a vântului puternic, riscul ca incendiile de acest tip să se transforme într-unele de amploare este foarte ridicat.
❗ Atragem atenția asupra faptului că nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.