Să presupunem că fiecare ziarist ar fi obligat, la un anumit interval de timp, să dea un examen scris, să compună un eseu de 500 de cuvinte pe subiectul ales de o comisie. Să mai presupunem că subsemnatul, deși am publicat câteva zeci de mii de articole, trebuie să mă prezint la examen, iar tema este: ”Justificați atitudinea lui Ion Mînzînă, președintele PSD și CJ Argeș, care obișnuiește să își insulte adversarii politici pe Facebook”.
Tema pe care mi-ar da-o comisia de examinare este ruptă din realitate. Adrian Ștefănoiu, fost șef de cabinet la un ministru PSD, adăpostit acum sub aripa Alinei Gorghiu, spune, în mod corect, următoarele:
”Pe contul său de facebook, Ion Mînzînă jignește atât persoane fizice cât și categorii întregi de oameni. Reamintesc postările în care cei care l-au votat pe George Simion erau făcuți „gunoaie bipede”, „resturi organice cu buletin”, „puroiul țării”… De asemenea, liberalii, colegii de guvernare ai PSD, sunt făcuți „cretini”, „idioți”, la grămadă”.
Mai multe posturi de televiziune, precum și câteva site-uri de presă, au relevat acest obicei al lui Ion Mînzînă. Iată un exemplu:
”Preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş şi al PSD Argeş, Ion Mînzînă a adresat jigniri unui consilier local al PNL, într-un comentariu la o postare pe Facebook, afirmând: ”Când te-am cunoscut, erai limitat (să nu spun prost)”. PNL Argeş exprimă ”profunda îngrijorare faţă de comportamentul repetitiv, agresiv şi lipsit de respect” şi cer social-democraţilor să se delimiteze de comportamentul lui Mînzînă, transmite News.ro”.
Mi-a picat un subiect greu la examenul meu imaginar, dar nu chiar atât de dificil. În principiu, nu sunt de acord și mă enervează vocabularul președintelui Mînzînă. Ca unul care, de multe ori, scriu articole în favoarea PSD, primesc reproșuri de la cititori că susțin un partid al cărui lider de la Pitești se exprimă ca la ușa cortului.
Să trecem însă la redactarea eseului cu tema amintită. Comisia nu așteaptă, trebuie să scriu cele 500 de cuvinte.
x
ESEU DESPRE INSULTELE LUI ION MÎNZÎNĂ
Consider că președintele Ion Mînzînă are o memorie afectivă extraordinară. El își amintește cu toți nervii că a existat un moment, nu prea îndepărtat, în care filosoful neamului Gabriel Liiceanu considera sintagma ”Muie PSD” ca fiind ceva sublim și nu trebuie să ne scandalizăm. Spunea Liiceanu:
”Așadar, nu vă scandalizați, dragii mei intelectuali, colegi și prieteni care suferiți de răul vulgarității. Cușca vulgarității lor, în care ne-au băgat de ani de zile, nu vă doare mai tare? Și, în fond, în cele două cuvinte, nu de vulgaritate este vorba, ci de adecvarea exasperată la aroganța și prostia celor sub care am ajuns să trăim. Nu poți pretinde, când șandramaua politicului suburban ne cade în cap, să ne alegem limbajul luând ca model Parlamentul britanic din vremea lui Churchill. Dimpotrivă, în acest context de golănie statală, de ticăloșie cu program, de impudoare a guvernării prin încețoșarea minții, agramatism și impostură, nu trebuie oare găsit cuvântul ce rostește adevărul? Cel care poate deveni o replică pe măsură propunând o stilistică neașteptată? Ei bine, poate că în acest context, expresivitatea unui cuvânt de origine țigănească pe care-l înțelege toată lumea e pe punctul să capete un destin istoric”.
Filosoful Liiceanu îl aduce în sprijinul său pe nimeni altul decât pe Cioran, iar Ion Mînzînă a luat aminte:
”Cioran pune de altfel înjurătura pe primul loc, înainte de telegramă și epitaf, ca modele de stil, dat fiind că toate au atins lapidaritatea supremă”.
Consider și eu că în cazul lui Ion Mînînă nu de vulgaritate este vorba, ci de adecvarea exasperată la aroganța și prostia celor sub care am ajuns să trăim. Corect?
Ion Mînzînă, atunci când îi tratează pe unii drept ”cretini”, „idioți”, ”gunoaie bipede” exprimă o opinie politică. Să ne aducem aminte că marele nostru președinte Klaus Werner Iohannis, pertenerul de drum al liberalilor, declara expresia ”Muie PSD” drept ”opinie politică”, iar liberalii și useriștii aplaudau acest punct de vedere în extaz.
Într-o țară în care cel mai mare ziarist al țării, anume Ion Cristoiu, spune că ”România este un rahat cu frontiere”, iar pe scena marelui festival ”Beach, please” un artist ne îndeamnă să urinăm pe România, consider că Ion Mînzînă e un junior ar insultei și mai are de învățat.
Parafrazându-l pe Gabriel Liiceanu, vă întreb dacă credeți că e puțin lucru să găsești acele cuvinte care fac ca un popor să ajungă, în lumea deconcertantă de contorsioniști a politicului, la diferența fundamentală dintre bine și rău? E oare cazul să ne plângem și să strâmbăm din nas că diferența aceasta e obligată uneori să intre în lume îmbrăcată în hainele umile ale unor înjurături perfect plasate?
Rezultă din cele spuse că Ion Mînzînă, adept al lui Cioran, Liiceanu și Iohannis, nu face altceva decât să fie, vorba lui Mihail Lermontov, un erou al timpului nostru.
Așadar, nu vă mai plângeți, nici dumneavoastră, domnule Ștefănoiu, nici voi, site-uri și televiziuni, fiindcă nu mă mai plâng nici eu. Însuși Trump spunea deunăzi că ”mulți șefi de stat vin să mă pupe în fund”. Nu l-am auzit pe Ion Mînzînă spunând că ar trebui ca cineva, în speță, domnul Ștefănoiu, trebuie să îl pupe în fund.
Mai are mult de evoluat președintele de la Argeș ca să ajungă la plasticitatea vorbirii șefului de la Washington.
Există o estetică a urâtului, ne învață marele Umberto Eco. În acest sens, cel acuzat e un artist.
În concluzie, să ne întoarcem la Kant, vorba lui Husserl, fondatorul fenomenologiei, adică la imperativul categoric conform căruia ce ție nu-ți place, altuia nu-i face. Liberalilor și useriștilor le-a plăcut mult înjurătura ca opinie politică. Să-și primească acum răsplata de la Ion Mînzînă.
X
Acesta a fost eseul meu și sper ca onorata comisie imaginară să îmi permită să exercit în continuare meseria de ziarist.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
