Miercuri 6 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni au depistat un bărbat de 32 de ani, din Căteasca, care conducea un autoturism pe DJ 702B, pe raza localității de domiciliu, iar cu ocazia verificărilor au rezultat indicii că se afla beat la volan.
Marius C., se afla la volanu unui BMW când a fost tras pe dreapta. În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului a rezultat o valoare mult peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, mai exact 1,16 mg/l. Astfel spus, era beat la volan, aspect în urma căruia conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar permisul de conducere a fost reținut pentru perioada cercetărilor, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație. Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.













