Este tentantă o comparație între Ion Iliescu și Călin Georgescu deoarece amândoi au în comun faptul că au îndeplinit ordine primite de la Moscova și au urmărit o schimbare de regim în România. Mai au în comun și folosirea ca măciucă politică a unor derbedei.
Ion Iliescu este însă o lumină față de Călin Georgescu. Iliescu a fost un factor de promovare a democrației, ce e drept, originală, în vreme ce Georgescu și-a dorit moartea partidelor, implicit a Parlamentului, adică reinstaurarea dictaturii. Iliescu a fost un om citit, rațional, pe când Georgescu este un semidoct dacopat. Chiar și în legătură cu derbedeii stă mai bine Ion Iliescu, fiindcă una e să chemi minerii, alta e să chemi mercenarii lui Potra. Măcar nenorociții de mineri nu omorâseră pe nimeni pentru bani.
Din păcate, atât Ion Iliescu, cât și Georgescu s-au bazat pe aceeași parte a națiunii caracterizată prin ignoranță, idolatrie și neînțelegere a ideii de dialog.
În ceea ce îl privește strict pe Ion Iliescu, este aproape imposibil să îl percepem corect, pentru simplul motiv că noi nu am fost puși niciodată în slujba unei puteri străine. De crezut că toate scenariile, inclusiv acela cu teroriștii, au fost scrise la Moscova, iar Iliescu nu a făcut decât să le ducă la îndeplinire. Desigur, în îndeplinirea sarcinii, fiecare agent străin are doza sa de personalitate și bănuiesc că, după alegerile din mai 1990, Iliescu a fost lăsat mai liber, iar după 25 decembrie 1991, odată cu căderea lui Gorbaciov, a procedat cu aceeași libertate pe care au avut-o următorii președinți, adică una totuși limitată. Dacă Iliescu a fost agent străin, următorii locatari de la Cotroceni au fost păpușile sistemului, Emil Constantinescu declarându-se clar învins. Nu știm, imensa majoritate dintre noi, nici cum este să fii agent al unei puteri externe, nici cum este să fii marioneta Sistemului, motiv pentru care orice judecată asupra președinților României de după 1990 devine relativă.
Am mai spus-o cândva, anume că, lucrând la Centre Demographique ONU – Roumanie cu regretatul Mihai Botez, specialist în analiza informațiilor, acesta mi-a spus direct că marile puteri au scenarii pe o zi, o lună, un an, zece și o sută de ani și în legătură cu creșterea lobodei în România. Pune-te și acționează împotriva acestor scenarii și vezi apoi ce ți se întâmplă!
Ca ziarist, am scris atât de dur împotriva lui Ion Iliescu, încât în aprilie 1990, cu o zi înaintea vizitei sale la Râmnicu Vâlcea, unde împreună cu o echipă editam primul cotidian privat din țară, mi s-a înscenat faptul că aș fi furat un pistol pentru a-l asasina pe șeful FSN. Din fericire, cel care a plasat arma în buzunarul unei geci nu a remarcat să mă mutasem de pe scaunul acela pe altul și geaca nu era a mea. A fost ca la piesele de teatru cu proști, când a găsit pistolul în buzunarul hainei sale, amicul meu l-a aruncat într-un râu care curge prin oraș. A urmat o anchetă a parchetului militar. Nu contează, dar dacă ar fi izbândit scenariul, aveam garantat zeci ani de pușcărie pentru tentativă de asasinat. A nu se înțelege că fac pe eroul, dar să se știe că atunci era mai dificil să fii în conflict cu puterea decât azi.
Prin 1996, l-am intervievat pe Iliescu. Toate bune și frumoase, până în momentul în care l-am întrebat dacă sprijină corupția și ce crede despre afacerile lui Viorel Hrebenciuc despre care vuia presa. S-a ridicat furios de pe canapea și a strigat-o pe Corina Crețu să îi sară în ajutor, exclamând:
- Hrebenciuc în sus, Hrebecniuc în jos, toată ziua Hrebenciuc, lăsați-mă cu Hrebenciuc!
L-am lăsat, evident, ce era să fac.
Problema este că dacă Ion Iliescu nu ar fi fost, el ar fi trebuit inventat, cineva trebuia să facă niște treburi murdare într-un scop mai mult sau mai puțin nobil. Pentru că era mai deștept și mult mai cultivat decât 99% din clasa politică ce s-a perindat la putere în ultimele decenii, Iliescu a fost mai puțin nociv decât ar fi putut fi. Imaginați-vă că în locul lui ar fi fost Băsescu sau Iohannis. Dracul ne lua, definitiv.
Insist pe ideea că scenariul asasinării lui Ceaușescu și cel al teroriștilor nu au fost scrise de acest om, probabil nici scenariul mineriadelor. În decembrie 89, rușii, pe care acum îi știm cât preț pun pe oameni, au evaluat că dictatorul trebuie să dispară, că o mie și ceva de morți anonimi sunt mizilic, iar un an mai târziu, aceiași scenariști, au dorit să nu cedeze Occidentului influența asupra țării. Cred că vă sună cunoscută chestiunea cu regimurile fasciste etc.
În fine, totul e bine când se termină cu bine, scamatorul nobil s-a dus, rămâne să vedem ce ne facem cu șarlatanul ignobil. În acest sens, folosesc prilejul să precizez că sunt total în dezacord cu cei care îl vor pe Georgescu la pușcărie, măcar pentru motivul motivelor, anume că România nu trebuie să fie singura țara din Europa care să aibă deținuți politic. Nici măcar unul. Apoi, observ că, totuși, Georgescu se veștejește de la o zi la alta și ar putea exista riscul să-i ia locul un ”suveranist” mai sănătos la cap.
Revenind la Ion Iliescu, modul în care statul reacționează mi se pare de bun simț. Ne conducem la groapă o parte a istoriei contemporane și trebuie să o facem decent, în stil occidental și creștinește.
Dumnezeu să-l ierte!
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
