Nu îi înghit pe useriști din motive tehnice, ca să zic așa, dar nu am de ce să îi condamn că nu au adus ”un ultim omagiu” lui Ion Iliescu. Dacă se prezentau la catafalc, asta ar fi însemnat, în limbaj protocolar, să aducă un ultim omagiu.
Știe toată lumea, dar totuși pun chezășie DEX-ul, că omagiu = ”Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a credinței, respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva”. Cum să le ceri lui Nicușor Dan și celor de la USR să își manifeste admirația și recunoștința față de un om pe care doctrinar nu pot decât să îl deteste? Dacă ”aduceau un ultim omagiu” ar fi fost ipocriți, și-ar fi încălcat convingerile, ba chiar ar fi șters simbolic cu buretele vărsarea de sânge pe care Ion Iliescu a girat-o în câteva rânduri.
Faptul că PSD i-a prestat omagiu lui Iliescu e însă de înțeles, fiindcă fostul președinte a întemeiat partidul, situație în care dacă s-ar fi dezis de el, se deziceau de ei înșiși, ceea ce e absurd. Nu am înțeles însă de ce pesediștii s-au ofuscat că partenerii de coaliție conduși de Fritz îl văd altfel pe Ion Iliescu. Acest parteneriat de conjuctură, pe care nu cred că îl vom mai întâlni vreodată în viitor, nu presupune egalizarea valorilor și nici gesturi de politețe care să treacă dincolo de principii.
Argumentul că Nicușor Dan este președintele tuturor românilor și, pe cale de consecință, trebuia să țină un discurs omagial la catafalc, nu rezistă nici el. Nu poți forța conștiința cuiva. În ce privește decizia ministrei Țoiu de a nu deschide o carte de condoleanțe la ambasade, cred că a fost benefică României. Ne-am fi trezit că nici reprezentanții altor state nu ar fi dorit să își exprime omagiile, ceea ce ar fi fost umilitor.
În paranteză fie spus, există totuși între Iliescu și USR o legătură indisolubilă. Ca și majoritatea useriștilor, Iliescu s-a considerat ”liber cugetător”. Am chiar un fel de intuiție grotescă, anume că dacă s-ar fi născut mai târziu, Ion Iliescu ar fi fost liderul USR, nu al PSD.
Folosesc prilejul că vorbim despre USR pentru a arăta de ce acest partid mi se pare insuportabil.
Există în cartea lui Jonathan Haidt ”Mintea moralistă” o idee care m-a cucerit, anume că partidele politice se diferențiază în funcție de atașamentul lor la o listă de cinci valori:
- Grijă/vătămare
- Corectitudine/înșelăciune
- Loialitate/trădare
- Autoritate/subminare
- Caracter sacru/degradare
Useriștii nu au nimic de a face cu loialitatea față de comunități și patrie, nici cu autoritățile ierarhice, față de care ei au o atitudine infantilă, iar despre sacralitatea vieții sociale nici nu mai vorbim deoarece cunoaștem vehemența cu care, de pildă, îi condamnă pe ”pupătorii de moaște”, precum și faptul că, în genere, USR nu are nimic sfânt. Evident că partidele, cunoscând sensibilitatea alegătorilor față de lista de valori de mai sus, încearcă să spună că le respectă pe toate. USR însă, partid de un cinism dement, nici măcar nu mimează atașamentul față de ideea de familie, de exemplu, ori față de Biserică. Dacă ar putea să se întoarcă în timp, fiecare userist i-ar scoate din fața altarului pe părinții lui care se căsătoresc. În ce privește loialitatea, ei consideră că a fi loial partidului e mai important decât a-i fi țării loial și când au fost la guvernare au dovedit asta cu asupra de măsură. Nici șefilor proprii nu le sunt loiali, dovadă modul în care au aruncat-o la gunoi pe Elena Lasconi. Acești oameni nu au nimic sfânt, fac pe nebunii, sunt demagogi absoluți, au un singur idol, anume banul. Pentru că USR are multe în comun cu AUR, e păcat că din cauza iluziei de superioritate a oamenilor lui Fritz, nu vom putea vedea aceste două partide într-o alianță demonică.
Față de USR am un dezgust peste care nu pot trece. Filosoful Leon Kass ne dă voie să simțim și dezgust, atunci când asistăm la excese: ”Dezgustul, acum, ca întotdeauna, este promovat de excesele umane, avertizându-ne să nu trecem peste ce este nespus de profund. Într-adevăr, într-o epocă în care totul este permis atâta timp cât este liber consimțit, în care natura noastră umană nu mai trezește respectul, în care trupurile noastre au devenit doar instrumente ale voinței noastre autonome, dezgustul poate fi singura reacție rămasă care se trezește pentru a apăra esența umanității noastre. Pustii sunt sufletele care au uitat cum să se cutremure”.
Vi se pare paradoxal, ori, mai rău, incoerent, faptul că îi apăr pe useriști în cazul Ion Iliescu și, în același timp, îi consider dezgustători? Cred că una-i una, alta-i alta. În nemernicia lor, Nicușor Dan, Dominic Fritz, Țoiu, Moșteanu și cei din aceeași făină au reușit să fie coerenți într-un caz limită, fiindu-le ușor să facă asta. Ei nu respectă nici moartea, sunt dincolo de timp, adică niște zombi pe trotinetă.
Sâmbătă, Ion Cristoiu caracteriza USR în felul următor: ”L-am numit partid bolșevic nu în sens negativ, pentru că eu nu folosesc etichetări, la fel de bine aș putea să spun că e partid nazist, pentru că felul de a proceda, de a face politică și de a se raporta la putere a USR amintește de partidul bolșevic al lui Lenin, nu al lui Stalin, și de partidul nazist al lui Hitler. Adică, dacă ați observat, cele două partide au drept cusătură comună în istorie lipsa scrupulelor în cucerirea puterii, încălcarea oricărei legi și o determinare de tip bolșevic sau fascist a militanților.
Aceasta caracterizează USR-ul, este un partid minor, dar ca și bolșevicii, ca și naziștii care erau o minoritate, vor pune mâna pe România, acest partid, pentru că nu are nicio legătură cu comportamentul democratic”.
Ziceam eu și o repet în urma spuselor lui Ion Cristoiu: dacă s-ar fi născut mai târziu, Ion Iliescu ar fi fost liderul USR, nu al PSD.
În apărarea useriștilor nu pot spune decât un singur lucru, anume că au mare noroc cu faptul că au apărut în politica noastră Călin Georgescu și George Simion, doi indivizi mai dezgustători decât ei.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
