Acasă Rubrici Fapt Divers Judecat pentru furturi din societăți

Judecat pentru furturi din societăți

0
Va fi judecat pentru furturi din societăți

 

 

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din satul Dobrogostea, comuna Merișani va fi judecat  pentru furturi din societăți. Cunoscut de oamenii legii pentru comiterea mai multor infracțiuni comise în trecut, individul este acuzat că ar fi dat două spargeri în societăți comerciale de pe strada Serelor din Bascov. Prejudiciul a fost calculat la 12.000 de lei. Dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeaspă cu închisoarea de la 2 la 7 ani. M.S.

 

Marți, 19 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat în forma continuată (3 acte materiale), în care cercetările se desfășoară față de Ionuț D. de 35 de ani, din Bascov, cercetat în stare de arest preventiv. Acesta va fi judecat pentru furturi din societăți.

Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 11 spre 12 iulie a.c., respectiv în noaptea de 19 spre 20 iulie a.c., cel în cauză ar fi pătruns, prin secționarea gardului împrejmuitor în curtea unei societăți din comuna Bascov, de unde ar fi sustras 14 țevi din PVC, cauzând un prejudiciu ce a fost estimat la 5.000 de lei.

De asemenea, în seara zilei de 27 iulie a.c., în jurul orei 19:00, în baza aceleiași rezoluții infracționale, cel în cauză ar fi pătruns prin efracție în magazia unei societăți din Bascov, de unde ar fi sustras două role de conductor electric, cauzând un prejudiciu de peste 7.000 de lei.

Pentru administrarea probatoriului, în ziua de 6 august a.c., polițiștii au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, pe raza comunei Bascov, iar după efectuarea perchezițiilor, barbatul de 35 de ani a fost condus la sediul poliției, în caza unui mandat de aducere emis în cauză.

Reamintim că în ziua de 6 august a.c., bărbatul de 35 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Ulterior cel în cauză a fost prezentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Marți 19 august, dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.