Acasă Rubrici Fapt Divers La volan, drogat cu morfină!

La volan, drogat cu morfină!

0
drogat cu morfina
drogat cu morfina

Cu un caz incredibil s-au confruntat polițiștii Biroului Rutier Câmpulung în noaptea de 17 spre 18 august când au depistat un tânăr aflat la volanul unui autoturism în timp ce era drogat cu morfină! I-au fost prelevate probe și testele de laborator au confirmat că acesta se afla sub influența substanței psihoactive.

 

 

În noaptea de 17 spre 18 august a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au oprit în trafic pe C.H., un tânăr de 22 de ani, din Mihăești, care conducea un autoturism pe strada General Iosif Teodorescu din municipiul Câmpulung. În timp ce îi verificau actele oamenii legii au avut  indicii cu privire la posibilul consum de substanțe cu efect psihoactiv, fapt pentru care l-au testat cu aparatul din dotare. Rezultatul fiind pozitiv pentru o substanță psihoactivă, mai exact era drogat cu morfină.

Ca urmare a rezultatului C.H. a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge și urină, pentru efectuarea analizelor de laborator care să stabilească dacă sunt îndeplinite condițiile pentru răspunderea penală, prin stabilirea prezenței substanței în organism.

Totodată, a fost luată măsura administrativă de retragere a permisului de conducere (până la împlinirea termenului de 72 de ore sau la primirea rezultatului de la medicina legală, conform modificărilor adoptate prin Ordonanța de Urgență 84 din 28 iunie 2024).

Miercuri 20 august a.c., ca urmare a comunicării rezultatului analizelor de laborator, în termenul de 72 de ore, a fost confirmată prezența substanței detectate cu ocazia testării efectuate în trafic.

În cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, fiind eliberată dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.