Vești bune pentru navetiștii argeșeni. Consiliul Județean Argeș a organizat o ședință de lucru în cadrul căreia au fost discutate mai multe probleme legate de transportul județean. Au fost luate o serie de măsuri care vor veni în sprijinul beneficiarilor ca urmare a sesizărilor venite de la cetățeni. De asemenea, oamenii pot trimite reclamații în continuare pentru remedierea tuturor dificultăților. În cadrul ședinței, transportatorii au fost avertizați că vor fi reziliate contractele dacă nu vor respecta condițiile impuse în urma câștigării licitației.
Numeroase sesizări au fost făcute la Consiliul Județean Argeș cu privire la transportul public. Oamenii erau nemulțumiți de orarul stabilit pentru curse, de faptul că mașinile nu au aer condiționat și sunt supraîncărcate, fără să se țină cont de numărul de locuri, dar mai ales pentru că microbuzele de tip maxi-taxi nu aveau stații în Pitești. Ca urmare a acestor sesizări au fost luate următoarele măsuri în perioada următoare:
-Integrarea transportului județean de persoane cu cel metropolitan – STAȚII ÎN PITEȘTI, care facilitează accesul călătorilor navetiști
-Începând din 8 septembrie 2025, va intra în vigoare un NOU GRAFIC DE CIRCULAȚIE TEMPORAR, care va fi valabil până la sfârșitul lunii septembrie. Operatorii de transport județean sunt obligați să respecte graficul de circulație și să afișeze programul în stații!
-CONSULTARE PUBLICĂ: Cetățenii vor găsi pe pagina de Facebook și pe site-ul Consiliului Județean Argeș un LINK unde pot completa un formular cu sesizări privind transportul județean de persoane. Formularul va fi trimis automat către firma care se ocupă cu modificarea graficului de circulație.
Timp de o lună se va analiza cum funcționează acest grafic de circulație, vor fi colectate toate sesizările și se vor face modificări, astfel încât, la final, să avem un transport adaptat pe nevoile cât mai multor navetiști.
-CONTROALE pe traseu pentru verificarea respectării contractelor asumate de operatorii de transport județean.
Vești bune pentru navetiștii argeșeni: Problemele sunt cunoscute
“Cunoaștem toate problemele transportului județean la momentul actual și grija noastră este să avem un transport județean cât mai bun și un transport județean care să fie integrat cu cel metropolitan și, ca drept dovadă, săptămâna aceasta, am discutat cu Primăria Pitești și am obținut stațiile de care era atât de mare nevoie în Pitești. Până acum, microbuzele opreau haiducește în Pitești și totul se întâmpla la limita legalității. Trebuie să respectăm niște reguli, trebuie să respectăm legea”, a spus vicepreședintele C.J. Argeș, Marius Nicolaescu.
Vești bune pentru navetiștii argeșeni: Contractele pot fi reziliate dacă nu sunt respectate
Întrucât la Consiliul Județean Argeș au ajuns numeroase petiții prin care oamenii au semnalat probleme în derularea transportului de persoane, administratorul public al județului Argeș, Cristian Puiu, le-a atras atenția operatorilor de transport județean să respecte contractele pe care și le-au asumat și să asigure condițiile de transport conform prevederilor contractuale.
“Înțeleg că a fost o perioadă de acomodare, dar vă rog să respectați ceea ce v-ați asumat prin contract. Începem școala. Copiii trebuie să ajungă la școală și să se întoarcă acasă având condiții bune de transport. O să demarăm un program de control. Împreună cu juriștii noștri vom analiza dacă sunt condiții de reziliere, iar, în acest caz, vom rezilia contractul. Vă rog să vă faceți treaba pentru care am semnat un contract.”, a declarat Cristian Puiu, administratorul public al județului Argeș.
Vești bune pentru navetiștii argeșeni: Stații pentru maxi-taxi în Pitești
Iată care sunt traseele urmate de maxi taxi prin Pitești și stațiile acestora:
- Trasee către/dinspre Podul Viilor:
* TUR: Autogara Sud (Str. Târgul din Vale); Rectorat; Bazinul Olimpic Pitești (în fața stației de încărcare pentru autobuze); Calea Câmpulung (punct de îmbarcare călători: alveolă Administrația Bazinală de Apă Argeş-Vedea).
* RETUR: Stație magazinul Slava; După sensul giratoriu de la Ramada, imediat pe strada Gheorghe Șincai; Rectorat; Autogara Sud (Str. Târgul din Vale).
- Trasee către/dinspre A1:
* TUR: B-dul Petrochimiştilor (Punct de debarcare călători: Biserică)
* RETUR: B-dul Petrochimiştilor (Punct de îmbarcare: Biserică).
- Trasee către/dinspre Albota:
* TUR: Calea Craiovei (Punct de debarcare călători: alveolă Comisariat Militar)
* RETUR: Calea Craiovei (punct de îmbarcare călători: alveolă Comisariat Militar)
- Trasee către/dinspre Moșoaia:
* TUR: Calea Drăgăşani (Punct de debarcare călători: Biserică)
* RETUR: Calea Drăgăşani ( Punct de îmbarcare călători: Biserică).
În contextul începerii noului an școlar, pentru o bună desfășurare a transportului elevilor, s-a stabilit un plan de colaborare între Inspectoratul Școlar Județean Argeș și operatorii de transport, pentru centralizarea și corelarea datelor privind elevii navetiși. În acest moment, conform estimărilor ISJ Argeș, în județ sunt aproximativ 6600 de beneficiari pentru 41 de unități de învățământ.
















