Casa Națională de Pensii Publice a anunțat calendarul oficial al plătilor pensiilor în luna septembrie 2025. Având în vedere că primele zile de plată pică în zile de luni și joi, CNPP dă asigură că nu vor apărea întârzieri. Iată mai jos când vor veni pensiile în luna septembrie .
Potrivit calendarului anunțat, în intervalul 01-15 ale lunii vor primii banii beneficiarii care au optat pentru plata prin intermediul Companiei Naționale Poșta Română SA, urmând ca poștașul să le aducă la ușă, sumele cuvenite.
În data de 11 ale lunii vor primi banii în cont curent/card, pensionarii care au optat pentru plata prin intermediul băncilor cu care CNPP are încheiate convenții.
Ziua de 1 septembrie cade într-o zi de luni, deci nu fluxurile de bani nu vor fi afectate.
La fel, data de 11 septembrie este într-o zi de joi, lucrătoare, astfel încât nu vor fi probleme sau amânări ale datei la care se virează.
Casa Națională de Pensii Publice dă asigurări că nu vor exista întârzieri la plata pensiilor.
Reamintim că începând cu 1 august 2025, s-a aplicat o contribuție de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 10% pentru suma din pensie care depășește pragul de 3.000 de lei. Septembrie este a doua lună în care unii pensionari vor primi venituri diminuate. Plata efectivă a acestei contribuții a fost resimțită de toți pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei, odată cu virarea pensiei aferente lunii august. Contribuția este reținută la sursă, oamenii nu trebuie să facă nimic.

















