În vreme ce paradigma că adevărul ne face oameni este verificată de milenii, discursul public în România continuă să fie 100% fals. Vorbim despre deficit bugetar fără să știm în ce constau achizițiile de armament și ajutoarele pentru Ucraina și Republica Moldova. Facem restructurări pentru a economisi bani care se duc în direcții necunoscute.
Casierița de la Primăria Măciuca va cumpăra indirect, din banii pe care statul îi economisește când o trimite la șomaj, o anumită cantitate de obuze și gloanțe pentru frontul din Ucraina. În felul ei, amintita casieriță finanțează fără să știe, așa cum făcea proză fără să știe Monsieur Jourdain al lui Moliere, câțiva morți și răniți pe frontul agresiunii rusești. Biata casieriță nici nu știe cât de sângeroasă devine în momentul în care este restructurată de Ilie Bolojan.
Pisica de la Bruxelles se distrează cu șoarecele de la gurile Dunării. Comisia Europeană știa în orice moment unde se duce România cu deficitul bugetar și cu toate acestea i-a solicitat să livreze ajutor pentru belicosul Flanc Estic, condiționând totul cu PNRR-ul de uz intern. Dacă președintele Nicușor Dan ar fi avut simțul umorului, i-ar fi spus, la Constanța, Ursulei von der Leyen:
- Doamnă, vă invit să fiți premierul României pentru o zi.
Precum dragostea în vremea holerei, România face reformă în vremea pregătirilor de război, înlocuind între ei termenii, în sensul că totul pentru front devine totul pentru restructurare. Justificarea, în mare parte corectă, este că românii sunt prea limitați pentru a înțelege jocurile geostrategice, ca atare trebuie mințiți spre binele lor. Că așa stau lucrurile s-a văzut la recenta vizită a președintei CE. Doamna Ursula, șefa unei structuri civile, a vizitat exclusiv obiective militare, adică a fost și călare și pe jos.
Întrebarea pe care mi-o pun este cum să procedez eu, în măsura în care sunt conștient că rușii pot avea, cel puțin pe termen lung, un scenariu de expansiune spre vest. Trebuie să brodez articole pe subiectul statului gras, ori să atrag atenția că grasul e obligat să slăbească prin înfometare, știindu-se că în acest fel nimeni nu slăbește, ci se îngrașă și mai mult?
Pentru a răspunde la întrebare, mă gândesc că ar trebui să lucrăm cu două cifre de deficit bugetar. Să avem o cifră calculată fără ajutoare și o cifră cu ajutoare. Prima cifră ar trebui să fie în sarcina guvernului, iar cea de a doua în sarcina Comisiei Europene, adică să nu fie puși toți sacii în spinarea măgarului românesc cu convingerea că e docil. România nu ar trebui să fie sub presiune decât în lumina deciziilor proprii. Pentru că nu îmi aduc aminte ca Iohannis sau Nicușor Dan să fi fost întrebați ceva în legătură cu războiul ucrainean sau cu programul SAFE. Poate că totuși au fost întrebați dar au răspuns din capul lor, fără să fie consultat Parlamentul, ca să nu mai zic nimic despre opinia publică.
O stafie bântuie prin România, stafia conspirațiilor. Tot românul crede, total sau parțial, că președinții și premierii noștri sunt puși în funcții din exterior, pentru scopuri externe, ceea ce provoacă o neîncredere vecină cu nevroza. Nu știu cât va mai fi capabil poporul român să suporte această situație fără să riște varianta extremistă pe principiul ce-am avut și ce-am pierdut. Comisia Europeană întinde coarda.
În fond, cine răspunde de soarta României în aceste vremuri complicate? Răspunderea este la București sau la Bruxelles, ori e împărțită în anumite proporții pe care noi nu le cunoaștem? S-a inventat un limbaj care mai mult ascunde adevărul decât îl exprimă. Două deficite, cel cu ajutoare și cel fără ajutoare, sunt topite într-unul singur, două decizii, din interior și din exterior, sunt considerate o singură decizie, avem chiar două popoare, unul suveranist și unul europenist, dar vorbim despre un singur popor. Ne-am complicat până la derută.
Există soluții ce constau în creșterea, nu în descreșterea democrației. Oricât ar fi românii de incapabili să priceapă anumite situații, drumul trebuie să fie spre transparență, nu spre secretizare, spre curaj, nu spre ascunderea gunoiului sub preș. Dacă dorim unitate, trebuie să cerem sinceritate. Din păcate, atât premierul Bolojan, cât și președintele Nicușor Dan s-au jenat să întrebe ce marjă de libertate ar putea avea în raport cu UE și SUA, iar în lipsa unui răspuns au considerat că nu au nicio marjă. În consecință, discutăm zi și noapte despre casierița de la Măciuca și destinul ei comunal.
Cred că știți de ce nu avem mari personalități în fruntea statului și guvernului. Pentru că fișele acestor două posturi nu prevăd prea mari calități.
Totuși, să fim optimiști. Așa năucă precum e ea, Uniunea Europeană reprezintă cea mai pașnică și mai morală zonă a planetei. Nu are absolut niciun plan expansionist, în vreme ce cultivă valori de un incontestabil umanism. Aceasta este partea plină a paharului, mult mai mare decât partea goală.
Revenind, pentru a treia oară, la fictiva casieriță de la Măciuca ce va fi în curând disponibilizată, n-ar fi rău să i se confere, în compensație, un grad militar. Fiindcă o parte din sacrificiul ei e pentru front și pentru victorie.
Casierița nici nu știe ce erou i-e dat să fie.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
