Cred că cetățenii Europei sunt din ce în ce mai confuzi în legătură cu intențiile propriilor lideri vizavi de Rusia, pur și simplu nu înțeleg ce se dorește. La rândul lor, acești lideri consideră că nu au obligația să-și etaleze până la capăt intențiile, deoarece este vorba despre probleme militare, unde secretul e la el acasă. Popoarele Europei se găsesc în situația deloc plăcută de a plăti prețul înarmării la nivel continental exclusiv în baza axiomei că Rusia este un agresor care nu se va opri la granițele UE și NATO. O a doua axiomă este aceea că liderii vor avea grijă să forțeze nota doar până la limita dincolo de care rușii ar declanșa războiul nuclear.
Acești cetățeni europeni au început să fie suspicioși deoarece văd că Ucraina este încurajată să pretindă restituirea teritoriilor cucerite de ruși în pofida faptului că nimeni nu crede că acest lucru se va întâmpla. Neliniștea ar putea să crească în fața inițiativei Franței și Germaniei de a plasa trupe europene de menținere a păcii în Ucraina postbelică. Pentru că a fi european nu înseamnă a fi tembel, opinia publică continentală, despre care ar trebui să presupunem că există, din moment ce există o Uniune Europeană, știe că Rusia este categoric împotriva aderării Ucrainei la NATO și nu va accepta nici ”aderarea” NATO la Ucraina sub forma unor soldați ai nou înființatei Coaliții a Bunăvoinței. Trimițând trupe în Ucraina, UE își va ține populația sub un stres imens și nu cred că oamenii vor accepta această situație.
Ambiguitatea discursului geostrategic european ridică suspiciunea insuportabilă că Germania și Franța și-ar dori, de fapt, un război al Europei cu Rusia pentru a se revigora economic. Nu ai cum să-i oprești pe oameni să speculeze. Inteligența artificială va face ca forța de muncă să devină destul de irelevantă în producția industrială și agricolă, iar o economie de război ar oferi timp pentru o adaptare în perspectivă. Este însă de presupus că o astfel de viziune e prea grosolană în conspiraționismul ei.
Ceea ce vor oamenii de la liderii lor e simplu de aflat, în sensul că vor ceea ce vreau eu și vreți și voi, anume siguranța că viitorul va fi pașnic. Mă alătur celor care consideră că Merz, Macron, Starmer și Ursula von der Leyen discută prea puțin și fac și mai puțin pentru o pace întemeiată pe realpolitik. Dimpotrivă, impresia este că suflă cineva vârtos în pânzele propagandei de război.
Legați indisolubil de Bruxelles, românii nu sunt în măsură să pretindă a avea prea multe idei independente. Nicușor Dan, Bolojan și Țoiu bâiguie și ei câteva vorbe, încercând să meargă pe muchie de cuțit între ceea ce li se cere explicit sau implicit din exterior și o opinie publică îngrijorată de perspectiva războiului cu rușii. Aflăm astfel de la președintele Dan că România nu va trimite trupe în Ucraina dar va pune la dispoziția Coaliției bazele militare ale NATO din țară. Nu avansăm spre est, dar ne facem praștie pentru cei care o vor face.
În context, AUR solicită referendumul național prin care să se vadă părerea națiunii cu privire la trimiterea de trupe. Este o mișcare politică, evident, fiindcă e clar răspunsul, iar varianta a fost deja infirmată. Dați-mi voie să cred că nu românii decid soarta Europei și cu atât mai puțin bieții lor conducători. Totuși, așa inutil cum ar fi, un astfel de demers mi-ar plăcea mult.
Poate în dezacord cu cititorii, nu sunt foarte nemulțumit de politica externă a României din acest moment, cu excepția stilului vădit isteric al ministrei Țoiu, stil care, până la urmă, garantează, tot isteric, că suntem cuminți din punct de vedere istoric. În fond, ce am putea face cu umilele noastre dotări și resurse aflate la îndemână? În plus, inclinația spre UE sau, dacă doriți, spre Franța este intuitiv corectă în acest moment, ceea ce nu înseamnă că nu vom putea veni cândva cu alte nuanțe.
Speranța trebuie să vină de la națiuni mult mai evoluate democratic, capabile să impună lideri mai deschiși la comunicare, inclusiv pe problema poziționării Europei în raport cu Federația Rusă, apoi cu China și BRICS. Europa de azi este, cel puțin din punctul meu de vedere, teritoriul celor mai corecte abordări valorice, dar suspiciunile există câtă vreme o analiză de conținut arată că discursurile politice sunt belicoase, adeseori lăsând impresia că sunt chiar parșive.
O cercetare științifică în care cred, bazată pe surse serioase, spune că oamenii care înclină să considere regimul politic în care trăiesc mai degrabă bun decât rău au amigdala cerebrală mărită. Cercetarea nu a putut totuși spune dacă opinia politică vine din amigdală sau amigdala s-a mărit în urma opiniilor. Când am citit despre acest studiu, evident că am avut o reacție de autoironie. Cu amigdala mărită sau nu, am încredere că în ciuda greșelilor, chiar a prostiilor flagrante, în pofida unei propagande adeseori idioate, Europa va continua să evolueze și va fi un teritoriu al lucidității, împletind armonios moștenirea creștină cu valorile Renașterii și Iluminismului.
Chiar și când sunt nervos și revoltat pe Europa, sunt mândru că sunt european.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
