În mod cert, nu vă închipuiți cum mă simt când îl aud pe Ion Cristoiu spunând despre Călin Georgescu că este un expert al relațiilor internaționale și realizează cele mai bune predicții politice.
Care ”predicții”? Că viitorul aparține diplomației, iar marea problemă a Americii este China.
Multor chestiuni le-am găsit sensul, dar presei pe care o face astăzi maestrul Cristoiu nu i-l găsesc, situație care, de câte ori îl ascult, mă tulbură profund. În mintea mea nu încape ideea că cel mai bun ziarist român de azi ar fi fost cumpărat de ruși, dar nici că ar avea Ion Cristoiu vreun argument să îl susțină pe Georgescu, ba chiar să îl și considere expert în ceva.
Recunosc că mă tem ca nu cumva totul să fie din pricina vârstei, nu de alta dar sunt mai tânăr doar cu mai puțin de un deceniu decât Ion Cristoiu. Risc oare ca peste 7 – 8 ani să scriu că Georgescu, ori altul ca el, este un profet, un salvator al poporului român?
Dacă ar fi așa, aș avea un motiv de sinucidere. Singurul motiv.
De obicei, ascult jurnalul video al lui Ion Cristoiu în mașină. Adeseori, îmi vine să vomit, dar îmi spun că e de la curbele luate prea strâns. Pe lângă laudele aduse lui Georgescu, ziaristul se arată profund îngrijorat de ”nenorocirea” care ar fi Uniunea Europeană. Spune că e un nonsens, că ar fi normal să se destrame. Repetă obsesiv că președinta Comisiei e o toantă, că înarmarea nu își are sensul, că Rusia e o țară de treabă, iar cine spune altceva este spălat pe creier.
Când doi oameni se acuză reciproc că celălalt e spălat pe creier, care ar fi proba verității?
Cred că există o asemenea probă, cel puțin în acest caz, anume în adevărul că dezvoltarea României din 2007 încoace este absolut incontestabilă, că UE nu poate fi o putere modială fără o armată proprie și că orice țară europeană și-ar pierde relevanța politică și economică în afara UE.
Revin la ideea că nu voi crede niciodată că Ion Cristoiu scrie în favoarea lui Georgescu și împotriva UE pentru bani. Nici dacă ar apărea filmarea în care, pe plaja de la Nisa, maestrul ar lua geanta cu parale, nu aș crede. Cristoiu a fost întotdeauna un om liber și fericit, care nu are nevoie de nimic, fiindcă are statutul de cel mai cunoscut ziarist român de azi. Cel puțin, așa mi s-a părut mie că ar trebui să fie.
Și atunci? Ce paradigmă ne propune maestrul, ce nou model de presă inventează?
Iată ce afirmații stupide apără marele ziarist. Transcriu din Călin Georgescu:
– ”Eu vin cu un alt proiect. Mai mare. Și spun, uite domne care-i treaba, România are graniță nu numai la Marea Neagră. Are graniță și la Caspică. Cum adică? Păi fac un canal Marea Neagră – Marea Caspică, mă duc în China și am intrare la Mediterană. Și asta o fac eu. Și am terminat cu Huawei, e prea mic pentru ce fac eu”.
– ”Cea mai mare problemă a Americii știți care este în lumea asta? Vă spun eu, China. China e cea mai mare problemă a lor. Dacă ei nu au o relație foarte bună cu China, e jale. E jale mare. Două motive vă dau. În ultimii 10, 15 ani China a fost cea care le-a luat maul la toți și a cumpărat tot cea mai mare parte din ceea ce înseamnă aur în lume. Pentru că știu ce se va întâmpla”.
– ”Poporul român astăzi care este în stradă și nu numai acesta, românii care sunt în afara granițelor, care sunt minunați sunt o forță colosală, ce va însemna în momentul în care toți românii vor veni acasă. Vorbim de 30 de milioane de români aici. Vom deveni numărul unu. Am convingerea fermă, siguranță (n.r. că vor reveni). Cu 30 de milioane de români suntem motorul Europei, o să vină neamțul la noi să lucreze și o să spunem îmi pare rău domnule, dar s-au ocupat toate locurile”.
Citind sau ascultând asemenea aberații spuse pe un ton ritos, nu ai cum să nu fii sigur că ai de a face cu impostura sau prostia.
Totuși, Ion Cristoiu găsește că Georgescu e genial, persoana cea mai potrivită să conducă România. Nu ne putem îndoi de inteligența cu mult peste medie a ziaristului, nici de experiența sa colosală, nici de opera sa alcătuită din mii de editoriale și emisiuni tv.
Oricum aș gândi, îmi dă cu rest.
Mi-ar plăcea să nu vă grăbiți să vorbiți despre trădare, cred că ar fi explicația cea mai la îndemână, dar și cea eronată. În fond, pot trăda doar deținătorii de informații secrete, nu și ziariștii care își expun opiniile. Presupunând, prin absurd, că Ion Cristoiu ar fi plătit de o putere străină pentru ceea ce scrie, tot nu putem vorbi despre trădare. Nu există presă care să nu fi fost niciodată plătită pentru opinii, iar când este vorba despre bani contra minciuni, nu contează dacă sunt din fonduri interne sau externe.
Ion Cristoiu este permanent invitat în emisiunile lui Marius Tucă, Robert Turcescu, Ionuț Cristache. Toți patru gândesc la fel pe temele despre care discut aici. Pentru tabăra autointitulată pro-europeană este facil să decidă că avem de a face cu cine știe ce grup organizat. Este greșită o asemenea viziune. În întreaga lume funcționează think tank – uri în mijlocul cărora există opinii dominante.
Și atunci, cum găsim totuși o explicație pentru modul de a gândi al acestor mari jurnaliști?
Poate că sunt jurnaliști extratereștri, iar după cum se știe, civilizațiile extraterestre sunt imposibil de decriptat.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)

















