Urmărire cu peripeții pentru un piteștean care a urcat la volan după ce a consumat alcool. Șoferul beat a lovit echipajul de poliție care îl urmărea. Asta după ce înainte mai avariase alte două autoturisme parcate.

Totul s-a petrecut în noaptea de 29 spre 30 septembrie a.c., când polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism Skoda, dar șoferul nu s-a supus. Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia.
Pe parcursul urmăririi, Skoda a lovit un alt autoturism parcat, pe strada Constantin D. Stătescu. Ulterior, pe strada Carol Davila, la intersecția cu aleea Victor Eftimiu, a intrat în coliziune cu alt autovehicul parcat. După impactul cu a doua mașină, șoferul urmărit a vrut să continue fuga și a dat în marșarier intenționând să revină pe șosea, moment în care a lovit echipajul de poliție aflat în spate, provocându-i avarii.

În aceste împrejurări, bărbatul aflat la volanul autoturismului a fost prins, stabilindu-se că este Ioan Sebastian B. de 27 de ani, din Pitești.
De asemenea, în autoturism se mai afla o persoană, respectiv o tânără de 22 de ani, din Călinești.

Cel de la volan a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că se afla sub influența alcoolului, rezultatul fiind mult peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, mai exact 0,79 la mie în arul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.











