Cum poți să afli vechimea în muncă!

0

 

Cetății care doresc să se pensioneze și vor să afle vechimea în muncă pentru care s-au plătit cotizațile, o pot face fie adesând o cerere Casei Județene de Pensii Argeș fie de pe portalul www.cnpp.ro. Astfel pot obține informații privind anii  de muncă de care se va ține cont la calcularea pensiei, în funcție de stagiul de cotizare. M.S.

 

Dovada stagiului de cotizare realizat în sistemul public de pensii pentru perioadele de vechime în muncă realizate până la data de 1 aprilie 2001 se poate face cu carnetul de muncă. În lipsa carnetului de muncă, dovada stagiului de cotizare realizat înainte de 1 aprilie 2001 se face şi cu alte acte prevăzute de lege, respectiv prin adeverinţe eliberate, după caz, de angajatori, deţinători legali de arhivă sau operatori economici autorizaţi de Arhivele Naţionale, în original, cu condiţia publicării pierderii carnetului de muncă în Monitorul Oficial, conform Legii nr. 53/2003 – Codul muncii.

În situația perioadelor de vechime în muncă realizate până la data de 01.04 .2001 omise din carnetul de muncă, dovada stagiului de cotizare se face cu alte acte prevăzute de lege, respectiv prin adeverințe eliberate de angajatori, deținători legali de arhivă sau operatori economici autorizați de Arhivele Naționale, în original, cu menționarea motivului petru care au fost omise.

După data de 1 aprilie 2001, stagiul de cotizare realizat de asiguraţi se regăseşte în baza de date Casei Naționale de Pensii Publice, în măsura în care angajatorii au depus declaraţiile  lunare privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat. Puteți obține o adeverință cu stagiul de cotizare realizat după 1 aprlie 2001, adesând o cerere Casei Județene de Pensii Argeș. Cererea se poate depune fizic sau poate fi trimisă prin e-mail. De asemenea portalul www.cnpp.ro oferă posibilitatea de a vizualiza stagiul de cotizare începând cu 1 aprilie 2001. Pentru a avea acces la aceste informații cei interesați trebuie să creeze cont pe acest portal, anunță CNPP.