Agresor reținut, după ce a lovit un bărbat. 18 zile de îngrirji medicale, atât a necesitat un tânăr după ce a fost bătut de un cunoscut. Cei doi s-au întâlnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Pitești. S-au certat și a izbucnit scandalul. Victima a fost lovită cu pumnii și picioarele de către agresor. 
Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, au fost sesizați în noaptea de 04/05 septembrie a.c., de un bărbat de 31 de ani, din Rătești, cu privire la faptul că un individ, pe care îl cunoștea din vedere, pe fondul unui conflict spontan, l-a agresat fizic în timp ce se aflau în fața unui supermarket, situat pe strada Negru Vodă din Pitești, tulburând totodată ordinea și liniștea publică. Scandalul a avut loc în fața suprmarketului Profi. Bărbatul agresat a fost lovit cu pumnii și picioarele de individul furios, suferind multiple leziuni. Cel rănit le-a dat oamenilor legii suficiente detalii ca să-l poată identifica pe agresor.
Lovit cu pumnul și piciorul
În urma verificărilor efectuate, a fost identificat individul în cauză, ca fiind Darius N.,un bărbat de 25 de ani, din Pitești, acesta fiind condus la sediul subunității de poliție pentru continuarea cercetărilor. Ancheta a fost făcută de polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. S-a stabilit că Darius N. l-a lovit în repetate rânduri cu pumnul și piciorul pe I.C., lovituri în urma cărora a avut nevoie de 18 zile de îngrijiri medicale. În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Ieri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii infracțiunii, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

















