Un accident grav s-a petrecut în urmă cu puțin timp la Leordeni. Din primele informații ar fi vorba de un BMW care a părăsit șoseaua și a izbit violent un cap de pod. Două persoane sunt rănite, una dintre acestea în stare critică. Ulterior tânărul a decedat.
Actualizare: ”Astăzi 7 octombrie a.c., în jurul orei 15:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier grav pe DN 7, pe raza localității Leordeni, sensul de deplasare spre Topoloveni.
Din primele verificări efectuate de polițiști, s-a stabilit că un conducător auto în vârstă de 22 de ani, din comuna Ludești, județul Dâmbovița, în timp ce se deplasa pe DN 7, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum. Autoturismul a părăsit carosabilul, a intrat în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului, ulterior fiind proiectat într-un cap de pod.
În urma impactului, din păcate conducătorul autoturismului a decedat, iar un pasager în vârstă de 42 de ani, din comuna Valea Mare, județul Dâmbovița, a fost transportat la spital conștient, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, au transmis IPJ Argeș.
”Accident rutier produs în comuna Leordeni, în care este implicat un autoturism.
Intervin pompierii de la Garda de Intervenție Topoloveni cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de două echipaje SAJ”, au transmis reprezentanții ISU Argeș.
Autoturismul, un BMW, a părăsit șoseaua și a lovit un cap de pod. În mașină erau două persoane, șoferul și un pasager. În urma impactului, unul dintre bărbați, un tânăr de aproximativ 25 de ani, a fost proiectat în afara mașinii. A fost preluat de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță în stare de inconștientă.

















