Actualizare: În urmă cu puțin timp a doat declarat decesul femeii în vârstă de 83 de ani, din Mărăcineni.
”Din primele verificări efectuate de polițiști, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Lerești, în timp ce conducea o autoutilitară, nu ar fi acordat prioritate de trecere, unei femei în vârstă de 83 de ani, din Mărăcineni, angajată în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni.
În ciuda manevrelor de resuscitare, din nefercire femeia de 83 de ani, a fost declarată decedată.
Polițiștii au procedat la testarea cu aparatul etilotest a conducătorului auto, pentru a se stabilii dacă a consumat alcool, rezultatul fiind negativ.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.
Stirea inițială
Femeie resuscitată după accident! Un accident grav a avut loc în urmă cu puțint timp la Mărăcineni, în apropiere de benzinăria Luk Oil. În timp ce traversa o femeie a fost lovită de o autoutilitară.
Șoferul unei dubițe încărcată cu lemne, care circula pe banda a doua, a lovit victima despre care se spune că traversa pe trecerea de pietoni. Imediat după impact femeia a intrat în comă, din cauza leziunilor grave.
La fața locului, paramedicii SMURD au identificat o victimă care se află în stop cardio respirator. S-au început manevrele de resuscitare.
Foto: Info Trafic Pitești

















