Ar fi oare posibil, psihologic vorbind, ca președinta Comisiei Europene să ia pe cont propriu războiul (prin proxi) dintre UE și Federația Rusă? Există riscul ca doamna Ursula von der Leyen să transpună în plan personal conflictul cu Vladimir Putin? Astfel de situații s-au mai întâlnit în istorie.
Câteva exemple. Cruciada a Treia a fost marcată de un conflict aproape de la om la om între Richard Inimă de Leu și Saladin. Deși nu s-au întâlnit față în față, scrierile epocii sugerează o rivalitate simbolică între cei doi lideri. Carol al XII-lea al Suediei a continuat războiul cu Rusia chiar și după pierderi grele. Încăpățânarea a fost interpretată de unii istorici drept o ambiție personală de a-l umili pe țarul Petru. Invazia Rusiei, din 1812, a avut un ton personal, Napoleon dorind să-l pedepsească pe țarul Alexandru I pentru nesupunere față de blocada continentală. Deși prezentat ca o dispută de frontieră și echilibru regional, războiul Irakului cu Iranul a fost inițiat de Saddam Hussein cu ambiția de a-l învinge personal pe Ayatollah Khomeini și de a se impune ca lider suprem în lumea arabă. Observați de câte ori am folosit cuvântul ”personal”.
Există și componenta politică, unii analiști considerând că Uniunea Europeană ar intra într-o criză mortală dacă Ucraina pierde războiul cu Federația Rusă.
Spun aceste lucruri deoarece aflăm că onorata Comisie Europeană doreşte ca „toate sau aproape toate” statele membre ale UE să contribuie cu garanţiile necesare pentru a oferi Ucrainei un împrumut de 140 de miliarde de euro finanţat din activele îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei şi pe care Kievul să-l ramburseze numai după ce Moscova i-ar plăti „reparaţii de război”.
Absurd din start!
Comisia Europeană susţine în propunerea sa că nu ar fi vorba despre o confiscare a activelor ruseşti şi că, prin garanţiile oferite Euroclear de către statele UE, s-ar evita riscul unei reacţii negative din partea pieţelor financiare şi al destabilizării monedei euro. Dar, cum este greu de presupus că Rusia, cel puţin sub conducerea lui Vladimir Putin, va accepta vreodată să plătească Ucrainei reparaţii de război, iniţiativa propusă implică de fapt o confiscare a activelor ruseşti, motiv pentru care unele state membre ale UE sunt reticente faţă de o asemenea acţiune destul de îndoielnică în ce priveşte respectarea dreptului internaţional.
Împrumutul de 140 de miliarde de euro ar urma să fie acordat Ucrainei în tranşe şi destinaţia sa va fi atât achiziţia de arme şi muniţii cât şi finanţarea deficitului bugetar al acestei ţări.
Acest împrumut, dacă se va produce, va trebui să se petreacă fără garanții din partea României.
Trebuie să consemnez faptul că Rusia a descris drept „iluzorie” ideea avansată de Comisia Europeană şi a avertizat că va răspunde foarte dur dacă va fi pusă în practică. „Nici nu vreau să discut conceptul în sine, întrucât este total iluzoriu. Dar cuvântul „reparaţii” mi-a atras atenţia. Despre ce fel de plăţi pentru reparaţii vorbeşte Ursula von der Leyen?”, a reacţionat săptămâna trecută purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, care a amintit că numai învinşii în războaie plătesc reparaţii.
Financial Times spune că Ucraina consideră împrumutul ca și făcut și deja cere mai multă flexibilitate în modul în care cheltuiește un împrumut propus de 140 de miliarde de euro derivat din activele rusești înghețate deținute în Euroclear. Ministrul adjunct al Finanțelor, Aleksander Kava, susține că fondurile nu ar trebui să fie folosite doar pentru achiziția de arme, ci și pentru acoperirea deficitului bugetar, plata pensiilor și salariilor din sectorul public și reconstrucția zonelor eliberate.
Este normal ca Belgia, care deține activele rusești, să ezite să susțină împrumutul dacă UE nu oferă garanții și nu-și asumă riscurile juridice și financiare. Să facă alții ce cred de cuviință, noi nu trebuie să ne băgăm.
Reuters ne spune că Rusia a avertizat liderii europeni asupra planului de a folosi activele rusești înghețate pentru finanțarea unui împrumut de 140 de miliarde de euro către Ucraina. Purtătorul de cuvânt a Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat astfel de acțiuni drept furt, accentuând că cei care vor sustrage activele rusești — persoane sau state — vor fi urmăriți în justiție.
Situația este mai mult decât complicată și Christine Lagarde, Președintă a Băncii Centrale Europene, avertizează că nu este suficient să existe voință politică, ci trebuie ca instrumentele să fie atent calibrate, respectând dreptul internațional, altfel riscul este de a afecta stabilitatea financiară globală și reputația zonei euro.
Așa stând lucrurile, consider că ideea doamnei Ursula von der Leyen nu trebuie susținută de România, nici formal, nici practic, prin participarea noastră la eventuale garanții pentru obținerea acestui dubios împrumut. Dacă vom accepta acest lucru ne putem considera într-un pericol și mai mare decât în prezent, fiindcă ar putea sosi clipa în care rușii să spună că i-am furat și vin să ia înapoi ceea ce le-am furat.
Suntem prea aproape de Federația Rusă pentru a risca să îi oferim un casus belli atât de clar.
Ideea Ursulei von der Leyen e cât se poate de sofisticată și ar putea să fie ignorată de publicul larg al Europei tocmai pentru că e dificil de înțeles și de aceea am dorit să o expun pe larg. În fața României este posibil să se afle o cumpănă peste care va trebui să trecem. Președinta Comisiei precizează că „toate sau aproape toate” statele ar trebui să ofere garanții. Sper ca România să nu se afle printre aceste state.
Acest punct de vedere nu este, în niciun caz, un semnal că am devenit peste noapte anti-UE, nici vorbă de asta. Sunt sigur că foarte curând, Călin Georgescu și AUR vor bate monedă pe această chestiune, ceea ce ar face ca opinia mea și a lor să fie identică, dar din nou spun că asta nu înseamnă că am devenit georgist și aurist. Pur și simplu cred că într-o chestiune atât de periculoasă nu trebuie să ne băgăm.
Cred că trebuie să ne abținem dacă ni se cere poziția față de împrumut, cu sau fără ghilimele, și să refuzăm ferm orice fel de garanții românești.
Ar fi un act de frondă față de Comisia Europeană, poate primul adevărat, dar acest pas trebuie în mod obligatoriu făcut.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
