Un cunoscut preot a murit, la vârta de 48 de ani. Preotul Ciprian Petre Necula, parohul Parohiei Bădești, din comuna Pietroșani a încetat din viață cel mai probabail din cauza unui infarct miocardic.
Preotul Ciprian Petre Necula avea doar 48 de ani și era un cunoscut operator Tv ce transmitea pentru postul Trinitas TV dar și pentru Arhiepiscopia Argeșului și Mușcelului. Acesta păstorea și în biserica cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae”, „Sfânta Muceniţă Filofteia” şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Marți, în ziua prăznuirii Sfintei Parascheva, preotul Ciprian Petre Necula a ținut Sfânta Liturghie în biserica amintită. ”Marți, 14 octombrie, ora 9.00 – Sfânta Liturghie urmată de slujba parastasului pentru ctitori și alți enoriași trecuți la Domnul. Slujbă de binecuvântare și mulțumire la troița cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. După acest moment organizăm o masă de hram în Așezământul Bisericesc al parohiei.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu că prin mijlocirea Sfintei Cuvioase Parascheva să binecuvinteze cu multă sănătate pe toți credincioșii parohiei noastre”, este anunțul postat în urmă cu patru zile de părintele Ciprian pe contul său de Facebook. Acesta era foarte apropiat de enoriașii din parohie.
Miercuri seara acesta a mers la biserica Micești acolo unde a avut fost adusă Icoana Făcătoare de Minuni de pe Muntele Athos și a fost oficită o slujbă. A fost surpins în mulțime în timp ce își făcea datoria filmând evenimentul de mare încărcătură spirituală.
Înaltpreasfințitul Calinic a transmis un mesaj de condoleanțe.
”Am aflat cu întristare despre trecerea neașteptată din această viață, a Preotului Necula Petre Ciprian de la Parohia Bădești, protoieria Mioveni și Inspector Media în cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, în seara zilei de 14 octombrie 2025.
Condoleanțele noastre se îndreaptă către familia Părintelui Necula Petre Ciprian, transmițându-i gândul nostru părintesc de mângâiere, compasiune și întărire în fața unei suferințe atât de grele și ne rugăm Preasfintei Treimi să le dăruiască har și putere ca să biruiască durerea copleșitoare de acum.
În aceste momente de vremelnică despărțire de preotul Necula Petre Ciprian, întru așteptarea Învierii de obște, suntem alături de cei cunoscuți și apropiați părintelui, precum și de întreaga comunitate a credincioșilor din parohia Bădești.
Ne rugăm lui Dumnezeu pentru întărirea și mângâierea lor. Iar pentru sufletul Părintelui Necula Petre Ciprian, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel ce prin Înviere a biruit moartea, să-l așeze în ceata sfinților Săi slujitori, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,
Calinic Argeșeanul
Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului”

















